
În Chișinău vor apărea două parcări gratuite, de 150 și 250 de locuri. Terenurile aparțineau MAI-ului și erau în paragină
În capitală vor apărea două parcări încăpătoare: una - în centrul orașului, iar alta - în zona Institutului Oncologic. Cea din centru va fi amplasată pe adresa București 30 și va avea o capacitate de 150 de locuri, iar cealaltă - pe N. Testemițanu 31 și va putea cuprinde 250 de automobile. Ambele terenuri sunt în subordinea MAI, însă, în ultimii ani, nu au fost utilizate.
・
„Deschidem două parcări publice gratuite, doar în perioada zilei, de la 7:00 la 19:00. Aceste teritorii aparțin MAI, în special carabinierilor, însă demult au fost lăsate în paragină, nu au fost utilizate și decât să stea așa, mai bine să fie utile pentru fluidizarea traficului, în special pe arterele solicitate”, a spus secretarul de stat de la Interne, Ianuș Erhan.
Ambele parcări au fost deschise joi, pe 3 octombrie, iar în primele zile, la fața locului, vor fi prezenți polițiștii de patrulare. „Ei vor direcționa șoferii și vor emite pliante informative. Accesul va fi asigurat de carabinieri care vor păstra și ordinea publică”, a spus Erhan.
Potrivit oficialului, MAI analizează și alte locații neutilizate. „Vom veni cu soluții de optimizare. Îndemn și alte instituții, care au spații pe care nu le utilizează, să le dea pentru utilitate publică”, a cerut secretarul de stat. Hărțile arată că parcarea din strada București se află în apropiere de Casa Armatei, iar cea de pe str. Testemițanu - vizavi de Institutul Oncologic.
str. București 30

str. N. Testemițanu 31
