Țîcu, lui Chirtoacă: Mulțumiți blocului ACUM că v-a scos din situație, că ați fi umblat ca un câine vagabond prin instanțe

Țîcu, lui Chirtoacă: Mulțumiți blocului ACUM că v-a scos din situație, că ați fi umblat ca un câine vagabond prin instanțe

Fostul primar al capitalei, Dorin Chirtoacă, ar trebui să-i fie recunoscător blocului ACUM, crede candidatul PUN la Primăria Chișinău, Octavian Țîcu. Cel din urmă consideră că liberalul a avut de câștigat de pe urma unei colaborări cu ACUM. „De altfel, ați fi umblat și acum ca un câine vagabond prin instanțe”, crede Țîcu.

La dezbaterile de la TV8, Țîcu l-a numit pe Chirtoacă „un mucos care nu știa nimic” în 2007, când a acces în funcția de edil. Ulterior, Țîcu a fost rugat să le adreseze întrebări lui Chirtoacă și democratului Vladimir Cebotari, însă deputatul a ales să facă un comentariu.

„Domnul Cebotari și dl Chirtoacă sunt într-o situație identică. Domnul Cebotari e lipsit de imunitate parlamentară și va face față unei instanțe de judecată pe chestiunea aeroportului, iar domnul Chirtoacă are vreo 400 și ceva de dosare și e târât prin toate instanțele. Și apropo, să mulțumiți blocului ACUM că v-a scos din această situație că ați fi umblat și acum ca un câine vagabond prin instanțe”, l-a sfătuit Țîcu pe Chirtoacă. Replica nu a întârziat să apară. „Domnul Țîcu este certat cu logica și cu bunul simț. Chestiunea cu prevalarea de dumnealui a dosarelor penale care mi le-a deschis Plahotniuc îl descalifică. Eu m-am luptat până în ultima clipă să revin la serviciu și am sesizat organismele internaționale”, a spus Chirtoacă.

Publicitate

Amintim că alegerile locale vor avea loc pe 20 octombrie, iar în cursă sunt înscriși 19 candidați.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal