„Din păcate, observăm că odată cu accederea la guvernare, unii exponenți ai Blocului ACUM încalcă fără cruțare legea, inclusiv cea electorală, având sentimentul impunității. Când se afla în opoziție, Andrei Năstase nu își permitea să abuzeze astfel de lege, însă acum, deși retorica a rămas aceiași, faptele sunt total diferite. Sper foarte mult ca instanța de judecată va aplica corect legea”, spune Valeriu Munteanu.
Iată pliantul la care se referă fostul vicepreședinte al PL:

Prin contestația sa, liderul Uniunii Salvați Basarabia cere interzicerea utilizării materialelor electorale menționate și obligarea lui Andrei Năstase la excluderea imaginii lui Ștefan cel Mare și la lichidarea stocului nedistribuit al pliantului.


Amintim că alegerile locale generale vor avea loc pe data de 20 octombrie 2019. Atât Munteanu, cât și Năstase, candidează pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.