
Averile candidaților la șefia capitalei: Venituri de milioane de lei sau doi ani fără salariu
În timp ce unii au declarat venituri de milioane de lei, alții au trăit fără salariu timp de doi ani. Vorbim următorii șase candidați la șefia capitalei, după ordinea includerii în buletinul de vot. Asta după ce AGORA a prezentat deja averile primilor șase concurenți. Precizăm că datele de mai jos, indicate în declarațiile de avere și venit, reflectă doar câștigurile și bunurile din perioada anilor 2017-2018.
・
Vitalie Voznoi, Partidul Stânga Europeană
Din activitățile didactice și științifice, candidatul a câștigat 5.600 de lei. Deține două terenuri pomicole, fiecare având peste 0,05 hectare.
Vitalie Voznoi are două apartamente în Chișinău, de 66 m.p. și aproape 30 m.p., dar și un garaj de 43 m.p.
Indică un Ford Escort, produs în 1992 și evaluat cu 2.500 de euro (48 de mii de lei), un Mercedes din 1986 evaluat cu 1.200 de euro (23 de mii de lei) și un Volvo S60 din 2005, evaluat cu 10.500 de euro (203 mii de lei).
Dumitru Țîra, PPEM
În perioada 2017-2018, a ridicat un salariu de 681 de mii de lei din funcția de director al unei instituții media. Dumitru Țîra a mai fost remunerat cu 200 de dolari (în jur de 3.500 de lei) de Asociația Presei Independente și Centrul pentru Jurnalism Independent.
Are un apartament de 118 m.p., evaluat cu peste un milion de lei, dar și un Audi Q7 fabricat în 2010, evaluat cu 842 de mii de lei.
Deține un cont în bancă, cu 150 de mii de lei.
Vitalie Marinuța, Partidul Verde Ecologist
Vitalie Marinuța a beneficiat de un salariu de aproape 37 de mii de lei de la „Mari Grup” SRL, de 14 mii de lei de la Academia Forțelor Armate și de 15 mii de lei de la liceul „Orizont”.
Soția acestuia a primit 64 de mii de lei de la „Faintur” SRL. De asemenea, s-a ales cu o donație de 5.000 de euro (aproape 97 de mii de lei).
Din vânzarea unei case, familia Marinuța a primit 30 de mii de lei.
Candidatul s-a ales cu o pensie de 163 de mii de lei de la Ministerul Apărării.
În declarație, indică două terenuri intravilane în satul Holercani, de 0,18 și 0,27 hectare, dar și două case de locuit în aceeași localitate, ambele a câte 56 m.p.
Declară un singur autoturism pe care îl are în posesie – Toyota Prius produs în 2019, evaluat cu 7.000 de euro (135 de mii de lei).
Totodată, indică trei datorii, în sumă totală de puțin peste două milioane de lei.
Vitalie Marinuța are mai multe arme – pistol TT, pistol Gloc 17, pistol Walter PPS și o armă cu țeavă lungă Beretta Urica 2.
Andrei Năstase, Blocul ACUM
Andrei Năstase nu a indicat niciun salariu pentru perioada anilor 2017-2018. În schimb, soția acestuia a câștigat peste 63 de mii de euro (puțin peste 1,2 milioane de lei) de la o companie germană.
Familia Năstase a primit 14 mii de euro (273 de mii de lei) pentru indemnizațiile copiilor.
Candidatul a obținut 35 de mii de euro (aproape 678 de mii de lei) din vânzarea unui Mercedes S350.
Indică șapte terenuri extravilane, două dintre care sunt în Durlești, iar celelalte – la Telenești. Mai declară două terenuri intravilane – unul în Durlești și altul în comuna Bubuieci.
Mai declară un apartament de 32 m.p. în Chișinău, patru case de locuit (orășelul Codru, comuna Bubuieci și două la Telenești), un garaj de 26 m.p., dar și alte cinci construcții indicate la categoria „alte bunuri imobile, inclusiv cele nefinalizate”.
Deține un Nissan Maxima produs în 2004, evaluat cu 10 mii de euro (193 de mii de lei), dar și un Volvo XC90 din 2018, înmatriculat în Germania, care este evaluat cu aproape 42 de mii de euro (808 mii de lei).
Lilia Ranogaeț, PNL
Femeia de afaceri a ridicat un salariu de 220 de mii de lei de la compania pe care o conduce – „Portavita”. A mai obținut 12 milioane de lei din chirie și dividende de la aceeași companie.
Are două terenuri, unul agricol și unul care face parte din „alte categorii de terenuri aflate în circuitul civil” – de 0,086 și 0,10 hectare.
Are un apartament de 94 m.p. și o vilă de 216 m.p. Mai deține o mașină Toyota Rav 4 din 2015, evaluată cu 10 mii de euro (193 de mii de lei).