„Privim duios relațiile dintre membrii coaliției. Colegii din partea stângă își onorează toate obligațiunile și noi nu mai putem de bine și ne gândim cum să ajutăm și noi coaliția. La una din discuțiile de miercurea trecută noi ne-am înțeles că vrem ca fracțiunea să fie mai eficientă și să avem o voce mai uniformă. De asta am făcut schimbări. Eu m-am retras de la șefia fracțiunii și Pavel Filip va fi președinte. Pregătiți-vă de schimbări”, a anunțat Diacov.
Amintim că, inițial, fracțiunea a fost condusă de Pavel Filip, însă, în luna iulie, acesta a renunțat să mai conducă grupul democraților în Parlament. Șefia a fost preluată de Dumitru Diacov, iar Filip a devenit, între timp, liderul Partidului Democrat.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.