Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă Moldova, Cristina Țărnă, fostă directoare adjunctă la CNA și expert internațional în subiecte de luptă cu corupția, vorbește despre reforma în sistemul justiției și intervenția puterii politice.
Întrebată dacă este justificată presiunea pe care o pune guvernarea actuală asupra sistemului judiciar, Cristina Țărnă afirmă că este de așteptat pentru orice sistem care se vrea reformat din exterior, să se opună, indiferent care ar fi acest sistem.
„Pe de altă parte, într-un stat există trei puteri. Parlamentul face legi, deci Parlamentul setează regulile de joc, iar justiția este cea care interpretează și dă soluții în cazul dosarelor pe care ajunge să le examineze. Vor, nu vor, dacă vor fi setate regulile de joc de o manieră în care să fie reformat sistemul, judecătorii se vor conforma”, a menționat Țărnă, dar a punctat că este deosebit de important ca la această etapă să fie auzite și vocile judecătorilor.
„Politicul trebuie să facă reforme, dar nu poate să facă aceste reforme fără a desfășura consultații. Dacă nu-i fac parte a reformei, n-au să-i aibă niciodată de partea lor măcar parțial. Dar poate judecătorii, o bună parte, au să se conformeze și au să vrea, pentru că și ei au obosit de cei compromiși din sistem. Noi trebuie să le dăm o șansă, măcar să vedem – sunt oameni cu inima împăcată, nu au niciun fel de averi nejustificate, poate și ei au să se simtă mai bine să lucreze într-un sistem care va fi mai respectat. De ce este absolut sigur că toți judecătorii sunt compromiși, de ce să nu vorbească cu ei?”, a adăugat Țărnă.
În opinia sa este greșită părerea că toți judecătorii sunt corupți sau execută anumite ordine. „Pentru că practic avocatura și merg în instanță, eu nu pot să spun că am o părere proastă despre toți judecătorii din sistem. Mai mult decât atât, eu pot chiar să-mi imaginez că există judecători care sunt OK în dosarele de rutină, dar asupra cărora se exercită presiuni în cazul anumitor dosare care vizează actori politici”, spune Țărnă dând exemplu judecătoarei Ludmila Ouș care a vorbit despre presiunile pe care le exercită politicul în sistem.
În părerea Cristinei Țărnă „Noi niciodată nu am avut guvernări care nu au vrut să-și subordoneze justiția. Toate guvernările anterioare aveau această tendință să controleze justiția, prin diverse pârghii precum aprobarea bugetului sau prin procedura prin care se numesc în funcție judecătorii - care sunt numiți pe 5 ani de către președinte, după care până la atingerea plafonului de vârstă”.
În acest context, experta s-a arătat optimistă vis-a-vis de noua guvernare. „Eu vreau să cred că ei sunt bine intenționați. Sincer. Am avut o guvernare de 8 ani care s-a schimbat cu altă guvernare de 8 ani și lumea s-a cam săturat și de una, și de alta. Avem o nouă guvernare care încă mai are un credit de încredere foarte mare, deși chiar au făcut gafe la început legate de aceste concursuri [...]”.
Dar a ținut să adauge „E bine să se facă reforme rapid, dar în cazul acesta trebuie să fii extrem de atent la reguli, să nu încalci regulile de joc sau procedurile. Și atunci când se spune că judecătorii încalcă procedurile și obiecțiile de proceduri le fac tocmai cei care la rândul lor nu se sinchisesc deloc să încalce procedurile, atunci eu nu știu de ce neapărat ăștia-s buni și ăștia nu sunt buni. Or, judecătorii sunt cei cărora zi de zi li se încredințează să trimită oameni la pușcărie pe viață, de exemplu, să pună la închisoare, să achite, să condamne, să ia decizii foarte grave, să confiște averi [...].
Până acum toate reformele în justiție le-au făcut politicienii și toate reformele în justiție s-au făcut împotriva voinței judecătorilor. Nu este o premieră că această guvernare încearcă să facă reforme fără să întrebe judecătorii ce cred, toți ceilalți au făcut la fel. Și dacă toți ceilalți au făcut la fel, rezultatul nu a fost mai bun. Care-i problema să-i pui pe ei la masă și să încerci să discuți cu dânșii? Care-i problema să vezi totuși pe cine o să aleagă această breaslă?... Eu nu cred că fiecare judecător în țara asta este corupt. Nu cred!”, a menționat avocata Cristina Țărnă.
Accesați interviul integral aici.
Vezi și aceste știri

Au identificat o mașină dată în căutare și ar fi cerut mită de 400 de euro. Trei polițiști INSP, documentați pentru corupție

Avocatul lui Stoianoglo cere la CSP suspendarea examinării raportului de evaluare a performanțelor procurorului general suspendat
