Avem de două ori mai mulți procurori decât judecători, iar cauzele se examinează de trei ori mai repede ca în Europa. Cifrele justiției moldovenești, într-un nou raport

Avem de două ori mai mulți procurori decât judecători, iar cauzele se examinează de trei ori mai repede ca în Europa. Cifrele justiției moldovenești, într-un nou raport

Sumele pe care le alocă Republica Moldova din bugetul de stat în sistemul judiciar, salariile pe care le primesc judecătorii și procurorii, dar și viteza cu care sunt soluționate cauzele în instanțele de judecată - toate aceste aspecte au fost analizate într-un studoiu realizat de Centrul de Resurse Juridice în Moldova și au avut drept scop să identifice potențialele necesități de intervenție la nivel de politici în acest domeniu.

Studiul este o analiză în cifre a sistemului judiciar din Republica Moldova. Evaluarea situației s-a realizat comparativ cu sistemul judiciar din fostele țări sovietice în contextul economic asemănător, dar și comparativ cu sistemul judiciar din 45 de țări ale Consiliului Europei.

Bugetul alocat pentru justiția din Republica Moldova

Publicitate

Datele raportului arată că în 2016 R. Moldova era statul cu cea mai mică sumă alocată justiției pe cap de locuitor - 8 euro. Ulterior, în 2018 suma a crescut la 17 euro. Totodată, în același an, 1,5% din cheltuielile din bugetul de stat au fost îndreptate pentru justiție.

...

Salariile procurorilor și a judecătorilor din R. Moldova

Totodată, autorii raportului au determinat că cea mai mare parte din majorările bugetare alocate justiției în ultimii ani a fost canalizat pentru creșterea salariilor judecătorilor și procurorilor. Deși salariile au fost majorate esențial, în 2018 judecătorii și procurorii la început de carieră în Republica Moldova primeau de trei ori mai puțin decât salariul mediu în țările CoE.

...

...

Datele arată că la 100 de mii de locuitori, revin în medie 14,7 judecători. În același timp, numărul cauzelor examinate de judecătorii din Republica Moldova este cu cel puțin 30% mai mic decât media țărilor membre ale CoE. În schimb numărul procurorilor depășeșete cu 43% numărul de judecători. Experții spun că acesta nu este un indice îmbucurător așa cum în țările cu o democrație avansată acest raport trebuie să fie invers.

Analiza „Justiția din Republica Moldova în cifre – o privire comparativă” a fost elaborată de CRJM în cadrul proiectului „Suport instituțional pentru dezvoltarea organizației”, implementat cu suportul Ambasadei Suediei.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal