„Instituția recurge la această notificare publică având în vedere că nu există, deocamdată, o altă cale de informare a cetățeanului Vladimir Plahotniuc privind citarea sa în fața procurorului”, se arată în comunicatul PA.

Procuratura Anticorupție atrage atenția, totuși, în privința respectării principiului de prezumție a nevinovăției în privința cetățeanului Vladimir Plahotniuc.


Pe 30 august, PA anunța că Plahotniuc este cercetat într-un dosar penal preluat de la autoritățile din România. Procuratura Anticorupție anunță că verifică tranzacțiile dubioase pe care le-ar fi încheiat Plahotniuc și nu ar fi achitat impozit pe venit din acestea, în anul 2011. 

Plahotniuc este cercetat și în Federația Rusă. În iarna lui 2019, Ministerul rus de Interne a declarat că Vlad Plahotniuc este unul dintre organizatorii unei structuri criminale internaționale care se ocupă cu operațiuni valutare ilegale. Instituția a spus că fostul democrat a participat la organizarea scoaterii din Federația Rusă, în perioada 2013-2014, a cel puțin 37 de miliarde de ruble. Atunci, democrații au declarat că acuzațiile reprezintă o „intervenție abuzivă a Federației Ruse în alegerile din Republica Moldova”.

Ulterior, la finele lunii iunie 2019, Ministerul rus de Interne a anunțat deja despre cercetarea penală lui Vlad Plahotniuc într-un alt dosar, în care este vizat și fostul deputat PDM Constantin Țuțu. Cei doi sunt acuzați pe 28 de cazuri de contrabandă și trafic de droguri în proporții deosebit de mari. Pe acest caz, instanța de la Moscova, de asemenea, a autorizat arestarea lui Plahotniuc.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!