Comisia parlamentară de anchetă, care și-a propus să elucideze circumstanțele evenimentelor din 7-14 iunie, când s-a schimbat puterea de la Chișinău, a desfășurat astăzi următoarea ședință. Democrații au declarat din capul locului că nu vor veni la ședințele comisiei, numind-o nelegitimă și cu un „rezultat previzibil”. Șeful comisiei, vicepreședintele Parlamentului Mihai Popșoi, a spus că ar fi avut mai multe întrebări la democrați. Între timp, la ședință au ajuns alți invitați, printre care fostul șef al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc.
Înainte de finalizarea ședinței de astăzi, democrații au anunțat că nu se vor prezenta la ședință.
„Am venit din respect pentru cetățeni și dvs. și pentru colegii deputați. Dar nu am intrat la această ședință de anchetă. Un motiv ar fi că noi nu vrem să legitimăm activitatea unei comisii nelegitime. Ea nu reprezintă toate grupurile din parlament. În al doilea rând, ea e subiectivă, iar rezultatul e demult decis, iar verdictul e demult scris. E suficient să ne uităm la denumirea ei”, a spus Vladimir Cebotari.
Președintele comisiei, Mihai Popșoi, a spus că „indiferent de poziția PDM, comisia își va duce mandatul până la capăt”.
„Astăzi, pe Vladimir Cebotari, Sergiu Sîrbu și Igor Vremea am vrut să-i întrebăm dacă au depus sesizările la Curtea Constituțională din capul lor sau îndrumați de conducere. Mai avem întrebări la Pavel Filip, care a decis să boicoteze ședințele comisiei. Pe el am vrut să-l întreb despre decretul lui, de pe 9 iunie, de care probabil era mândru. De unde atâta grabă și de certitudine că asta e bine pentru țară? Or, el a creat un precedent ciudat în RM. El și-a arogat dreptul de președinte și a dizolva Parlamentul, iar apoi a stabilit data alegerilor anticipate. În mod normal, în acele vremuri grele, credem noi că el trebuia să-și ia măcar câteva zile înainte de a semna această hârtie. Noi avem explicație, doar că ar fi fost bine ca cetățenii să știe asta chiar de la Filip”, a spus Popșoi.
La comisie au venit însă fostul șef al IGP, Gheorghe Cavcaliuc, șeful biroului de curieri speciali, Valeriul Cemîrtan, dar și șeful asociației procurorilor, Alexandru Gladco.
„Cu domnul Cavcaliuc am avut cea mai lungă discuție, deschisă, detaliată. L-am întrebat ce a făcut, ce nu a făcut, ce indicații a primit. Am avut o discuție la fel de îndelungată cu domnul Gladco, despre declarația de tristă faimă a procurorilor, care susținea vechea putere. Domnul Gladco ne-a asigurat că intenția a fost alta”, a mai adăugat Popșoi.
Deputatul a precizat că lucrările comisiei de anchetă se vor finaliza „până la Anul Nou”.