„Nu vreau să fiu considerat spoiler”. Andrei Donică se retrage din cursa electorală în favoarea lui Năstase

„Nu vreau să fiu considerat spoiler”. Andrei Donică se retrage din cursa electorală în favoarea lui Năstase

Candidatul Partidului Speranța-Nadejda la primăria Capitalei, Andrei Donică, a anunțat că se retrage din cursa electorală. Acesta era chiar primul în buletinul de vot. 

„Mă retrag din calitate de candidat la funcția de primar al mun. Chișinău. Rămânem ca echipă în CMC, nu o retragem. Vom fi pe lista de consilieri. Îndemn toți candidații care nu au șanse să acceadă în turul doi și înțeleg asta, să se retragă din cursă și să economisească cel puțin acei zece milioane de lei preconizați pentru organizarea turului doi”, a spus Donică, într-o conferință de presă.

El a precizat că nu vrea să fie „perceput drept spoiler” și candidat care fură voturile.

Publicitate

De menționat că Donică este cunoscut pentru că l-a stropit pe fostul șef de la Finanțe Octavian Armașu cu o găleată cu lapte chiar în fața Guvernului. Acțiunea a fost făcută pentru „a răzbuna” adoptarea memorandumului de recuperare a celor aproape 14 miliarde din creditele de urgență acordate celor trei bănci, susținea atunci Donică. Activistul a fos reținut, fiind ulterior eliberat.

În declarația sa de avere depusă în calitate de candidat, la secțiunea datorii, Andrei Donică a inclus și creditul oferit de Banca Națională în 2016, de peste 13 miliarde de lei, cu o dobândă de 5%, pus pe spatele cetățenilor. Mai are o datorie de 483 de mii de lei la o bancă comercială, dar și alta de 6.750 de lei la o companie de microfinanțare.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal