„Mergem înainte în această campanie”. Năstase vorbește despre urmările hotărârii Curții de Apel în cazul mandatului său

„Mergem înainte în această campanie”. Năstase vorbește despre urmările hotărârii Curții de Apel în cazul mandatului său

Candidatul PPDA la șefia Capitalei, Andrei Năstase, a declarat că, prin decizia Curții de Apel Chișinău, devine primar legitim al orașului. Totuși, acesta spune că va merge în campanie indiferent de hotărârea instanței.

Decizia magistraților de la Curtea de Apel de a casa integral Hotărârea Judecătoriei Chișinău prin care au fost anulate alegerile locale din 2018, în urma cărora Andrei Năstase a fost ales primar de Chișinău, a fost comentată, în dimineața zilei de miercuri, de Năstase personal.

„Acum putem spune cu tărie, că nu sunt doar primarul ales, ci și primarul legitim al Capitalei. Indiferent de consecințele actului judecătoresc, declar că mergem înainte în această campanie, ca să ne batem democratic pentru Capitală. Am o datorie morală față de oamenii pe care i-am ales și nu pot să nu fiu alături de ei”, a spus acesta într-un briefing de presă.

Publicitate

Politicianul a transmis un mesaj alegătorilor săi. „Noi, alegători de atunci și de acum, am avut dreptate. Am reușit să demonstrăm asta și la noi acasă. Să votăm cu și mai mare hotărâre pentru eliberarea capitalei noastre de trecutul ei mafiot. Să voteze și cei care nu m-au votat anul trecut, dar care nu s-au făcut complici la actul mafiot al lui Plahotniuc, Dodon și Ceban”, a spus Năstase.

Întrebat cum comentează faptul că decizia de a valida mandatului său a fost semnată de același judecător care a semnat hotărârea de a anula rezultatele alegerilor locale din 2018, Năstase a nu a dat un răspuns răspicat.

„Toți cei vinovați de anumite crime, trebuie să răspundă conform legii, nu contează numele. Iar în momentul de față, avem o hotărâre a Curții de Apel care s-a produs ca urmare a solicitării noastre de revizuire, venită de la CtEDO. Această decizie îmi validează toată deciziile luate de mine de-a lungul timpului, inclusiv în calitate de deputat”, a spus el.

AGORA amintește că hotărârea Judecătoriei Chișinău prin care au fost anulate alegerile locale din 2018, în urma cărora Andrei Năstase a fost ales primar de Chișinău, a fost casată integral de Curtea de Apel. Astfel, alegerile locale de anul trecut au fost declarate legale.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal