Natalia Calenic, Sava Maimescu, Vladislav Șveț, Iurie Gorea și Marin Gospodarenco au fost admiși la concursul pentru funcția de director al Serviciului Vamal. Decizia a fost luată astăzi de Comisia de concurs pentru selectarea directorului Serviciului Vamal, de pe lângă ministerul Finanțelor.
Cei cinci au fost selectați dintr-o listă de 22 de candidați, despre care s-a anunțat pe 2 octombrie.
Natalia Calenic este vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie. Sava Maimescu a activat timp de 15 ani în sistemul vamal, timp în care a exercitat şi funcţia de vicedirector al Departamentului controlului Vamal al R. Moldova în perioada 1997-1999. Ulterior, a fost prim şef-djunct al Biroului Vamal Leuşeni și Biroul Vamal Ocniţa. Vladislav Şveţ este actual șef al Direcției organizarea controlului vamal și facilitarea comerțului. Iurie Gorea a activat în domeniul privat și este cofondator Dreamups Innovation Campus la fel ca și actualul secretar general al Guvernului, Andrei Spînu. Marin Gospodarenco a fost șef la Biroul Național de Statistică. Acesta a fost demis pentru a dat târziu explicații cu privire la amânarea prezentării datelor recensământului general al populației din 2014.
Următoarea etapă va fi competiţia dosarelor de concurs, care se va desfășura în ședință publică. Dosarele candidaților la concurs (CV, scrisorile de motivare și conceptul de dezvoltare propus de fiecare candidat în parte) vor fi plasate pe pagina web a Ministerului Finanțelor și a Serviciului Vamal.
Din componența comisiei de concurs fac parte Natalia Gavrilița, ministrul Finanțelor, Artur Mija, reprezentant al cabinetului Prim-ministrului, Andrei Balan, șeful direcției contencios și controlul legalității al Ministerului Finanțelor, Sergiu Gaibu, reprezentant al societății civile, Tatiana Lariușin, reprezentanta mediului de afaceri, Elena Levința-Perciun, expertă în resurse umane și Tatiana Buianina, expertă în psihologie. În calitate de observator la lucrările comisiei a participat jurnalistul de investigație, Ion Preașca. Membrii comisiei nu sunt remunerați pentru această activitate.
Concursul pentru funcția de director al Serviciului Vamal a fost anunțat pe data de 3 septembrie 2019, iar termenul-limită pentru depunerea dosarelor a fost 30 septembrie.
Fostul șef al Vămii, Vitalie Vrabie, a anunțat că pleacă din funcție pe 27 iunie. El și-a depus cererea de demisie spunând că pleacă împăcat și că le mulțumește colegilor pentru rezultatele înregistrate.
Vezi și aceste știri

Volodimir Zelenski a spus care este condiția necesară pentru revenirea la discuțiile cu Rusia

Șeful Poliției de Frontieră se declară în favoarea instituirii unui control vamal comun dintre Republica Moldova și România

Sondaj: 82% dintre ucraineni sunt împotriva oricăror concesii teritoriale în favoarea Rusiei
Advertoriale

Lansarea proiectului „Clean technology innovation programme for SMEs and start-ups in the Republic of Moldova (GCIP Moldova)”

Maib continuă să primească plata pentru serviciile Orange și Moldcell cu 0 lei comision la terminalele de autoservire maib
