Incinerarea deșeurilor va fi permisă în țara noastră, dar va fi supusă unor controale riguroase. Cum va avea loc procedura

Incinerarea deșeurilor va fi permisă în țara noastră, dar va fi supusă unor controale riguroase. Cum va avea loc procedura

Autoritățile au găsit o metodă alternativă pentru gestionarea deșeurilor. Astfel, potrivit proiectului de modificare a legii deșeurilor, pe teritoriul țării noastre va fi permisă incinerarea gunoiului. Totuși, procedura se va realiza în condiții controlate riguros. Proiectul de modificare a legii deşeurilor va fi publicat vineri, 11 octombrie, în Monitorul Oficial.

Astfel, potrivit proiectului o parte din deşeurile acumulate pe teritoriul ţării ar putea fi arse în instalaţii speciale.

Amplasarea unor astfel de instalaţii de incinerare și coincinerare pe teritoriul țării noastre va fi strict reglementată, iar proiectarea, construcția și exploatarea acestora va fi efectuată în conformitate cu normele în construcții și pe baza actelor permisive de mediu.

Publicitate

Totodată, livrarea și recepționarea deșeurilor la instalațiile de incinerare va fi efectuată cu respectarea măsurilor de precauție care asigură prevenirea sau limitarea poluării aerului, solului, apelor de suprafață și a celor subterane și a altor efecte negative asupra mediului și sănătății umane.

Mai mult, incinerarea și coincinerarea deșeurilor va fi permisă doar în cadrul unităților autorizate de către Agenția de Mediu.

Printre modificările legislative prevăzute de proiect se numără condiția ca emisiile în aer și în apă provenite de la instalațiile de incinerare și de coincinerare a deșeurilor să nu depășească valorile-limită de emisie prevăzute de actele normative.

De asemenea, pe teritoriul țării noastre va fi interzisă incinerarea sau coincinerarea anvelopelor uzate, întregi și tăiate.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal