Ultimii doi dintre cei șapte profesori turci expulzați din R. Moldova au fost condamnați la închisoare

Ultimii doi dintre cei șapte profesori turci expulzați din R. Moldova au fost condamnați la închisoare
Foto: jc.md

Ultimii doi dintre cei șapte profesori turci de la Liceul „Orizont”, expulzați la începutul lunii septembrie 2018 din Moldova, au fost condamnați la închisoare în Turcia. Este vorba despre directorul general adjunct al liceului şi directorul filialei Ceadâr-Lunga, potrivit IPN.

Solicitat, Hasan Barış, directorul Filialei Durlești a Liceului „Orizont”, a spus că directorul general adjunct, Sedat Hasan Karacaoğlu, a fost condamnat acum două săptămâni la opt ani și trei luni de închisoare. Recent, şi fostul director al filialei din Ceadâr-Lunga, Feridun Tufecchi, a fost condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare.

Cei șapte cetățeni străini, profesori și administratori ai rețelei de licee „Orizont”, au fost declarați indezirabili și expulzați de pe teritoriul Republicii Moldova în septembrie 2018. 

Într-un comunicat de presă, Serviciul Informații și Securitate a explicat că cetățenii turci erau suspectați de legături cu o grupare islamistă, „grupare despre care există indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări”. 

Menționăm că, la 11 iunie curent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a emis o hotărâre pe acest caz. Mai exact, a decis că s-a încălcat dreptul acestora la libertate și la siguranță, dar și dreptul la viața privată. Prin decizia CtEDO, statul a fost obligat să achite fiecăruia dintre cei cinci aplicanți care s-au adresat Curții câre 25 de mii de euro. 

Iar la începutul lunii august, Procuratura municipiului Chișinău a inițiat un dosar penal pe faptul excesului de putere și depăşirii atribuţiilor de serviciu, comis de angajaţi ai Biroului Migraţie şi Azil şi ai Serviciului de Informaţii şi Securitate.

Primii doi dintre cei șapte profesori expulzați din Moldova, Sarkis Airi și Hüseyin Bayraktar, au fost condamnați la închisoare în luna martie a acestui an. Unul dintre ei a fost condamnat la șase ani de detenție, iar celălalt la nouă ani. Ulterior, în Turcia au urmat şi alte condamnări. Directorul Departamentului relații cu publicul al Liceului, Yasin Özdil, a fost condamnat, la 12 ani de închisoare. Riza Dogan, directorul filialei din Durlești a liceului Orizont, a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare. Directorul financiar al rețelei de licee „Orizont”, Müjdat Çelebi, a fost condamnat la nouă ani de închisoare, mai scrie IPN.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Erdogan anunță că va purta noi discuții cu Zelenski și Putin

Erdogan anunță că va purta noi discuții cu Zelenski și Putin

63% dintre moldoveni susțin ideea aderării la Uniunea Europeană. În câți ani cred că Republica Moldova ar putea să se integreze în UE

63% dintre moldoveni susțin ideea aderării la Uniunea Europeană. În câți ani cred că Republica Moldova ar putea să se integreze în UE

Cupa Mondială 2022: Brazilia a fost eliminată după ce a pierdut în fața Croației la loviturile de departajare

Cupa Mondială 2022: Brazilia a fost eliminată după ce a pierdut în fața Croației la loviturile de departajare

Advertoriale
Victoriabank lansează un nou card de shopping. STAR Card Platinum - Exclusiv și Privilegiat

Victoriabank lansează un nou card de shopping. STAR Card Platinum - Exclusiv și Privilegiat

Fii Moș Crăciun pentru copiii defavorizați! Ia scrisoarea, cumpără, donează și fă un copil fericit!

Fii Moș Crăciun pentru copiii defavorizați! Ia scrisoarea, cumpără, donează și fă un copil fericit!

De ce să alegi transportul cu autocarul în detrimentul transportului cu avionul

De ce să alegi transportul cu autocarul în detrimentul transportului cu avionul

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
    Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
Cele mai populare
  • 1
    Prima declarație a oficialilor din Austria, după ce s-au opus intrării României în Schengen
  • 2
    Centrul unei localități din Ceadîr Lunga, plin de explozivi. Geniștii au depistat peste 155 de obiecte de artilerie (VIDEO)
  • 3
    Noi sancțiuni pentru Șor și Plahotniuc. Marea Britanie anunță lista de interdicții
  • 4
    PORȚIA de istorie | Singurul popor turcic ce a devenit creștin ortodox. Cine sunt și cum au ajuns găgăuzii în Basarabia (LONGREAD)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.