Clienții și angajații fabricii și-au unit eforturile
Astăzi, angajații fabricii împreună cu clienții, care au decis să cultive valori și copiilor săi, au plantat împreună peste 500 de pomi. Dorință, voie bună, bucate delicioase dar și plăcerea de a contribui la viitorul și sănătatea celor mici – acestea au fost principalele ingrediente ale marelui eveniment.

Comuna Rădeni numără trei sate. La Zamciogi, datorită TANDEM, sătenii se vor putea bucura de acum încolo de un adevărat parc în preajma terenului de sport din localitate. „Nu întâmplător am ales această locație, întrucât, ani la rând, aici era o gunoiște, iar astfel, plantarea pomilor era o acțiune indispensabilă pentru a oferi un nou suflu atmosferei”, spun cei de la Tandem.


„Iar la Greblești, în câțiva ani, primăverile vor fi cuprinse de mirosul îmbietor de tei. Aici, am avut grijă să înverzim centrul localității și nu doar cu tei și nuci, arțari, stejari și catalpă”, mai spun angajații Tandem.
Pomul și omul
Fiecare persoană care a plantat un pom a avut ocazia să lase și o emblemă cu numele său la copacul sădit. Unii și-au scris prenumele, alții însă au înșirat pe foi mesaje mai lungi precum „Să crești mare, mare” sau „Ești primul meu pom plantat”.

După muncă și răsplată. Sărbătoarea a reunit la final zeci de oameni, de la mic la mare, care după ce au terminat de plantat pomii, s-au delectat cu bucate delicioase.

Evenimentul „Plantăm pentru Moldova” a ajuns la cea de-a doua ediție. „În primăvara acestui an, noi am mers în satul Cotul Morii, raionul Hîncești, unde am plantat peste o mie de copaci, care deja bucură ochii sătenilor. În urma inundațiilor din 2010, satul a fost practic distrus”, menționează inițiatorii evenimentului. Acum însă, datorită TANDEM, copii dar și adulții au parte de un parc dar și de o curte a școlii VERDE la propriu.
P.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.