O mamă va merge la închisoare după ce și-a dus copilul la medic de peste 300 de ori, deși acesta era sănătos

O mamă va merge la închisoare după ce și-a dus copilul la medic de peste 300 de ori, deși acesta era sănătos
Foto: tv8

Cazul s-a întâmplat în Statele Unite. O mamă a fost condamnată la șase ani de închisoare pentru că și-a supus copilul la 13 operații, deși acesta era sănătos, scrie digi24.

În primii opt ani de viață, băiatul a fost dus la spital de 320 de ori, iar femeia a reușit să convingă niște medici din Texas că fiul ei suferă de diferite boli, printre care cancer și distrofie musculară.

Drept urmare, copilul a suferit 13 intervenții chirurgicale și în jumătate dintre cazuri a făcut septicemie după operație.

Cel care a pus capăt chinului, un pediatru, a dat-o pe mamă... pe mâna poliției. Acum, copilul este în grija tatălui și a scăpat de chinul mersului la spital, este un băiat normal care iubește fotbalul și cântă în corul școlii.

Prima oară când a fost internat în spital, la 5 ani, femeia a semnat un act în care le cere medicilor să nu-l resusciteze pe copil dacă intră în stop cardio-respirator.

Femeia, care a și mințit medicii în legătură cu istoricul medical al copilului, a fost condamnată la 6 ani de închisoare.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Răspunsul NATO pentru Rusia: „Să își retragă trupele ce staționează ilegal în Ucraina, Georgia și Moldova”

Răspunsul NATO pentru Rusia: „Să își retragă trupele ce staționează ilegal în Ucraina, Georgia și Moldova”

Gazprom s-ar opune unui audit real asupra datoriei MoldovaGaz

Gazprom s-ar opune unui audit real asupra datoriei MoldovaGaz

Ultimă oră: SUA au oferit un răspuns în scris Moscovei, cu privire la pretențiile ce țin de prezența NATO în estul Europei

Ultimă oră: SUA au oferit un răspuns în scris Moscovei, cu privire la pretențiile ce țin de prezența NATO în estul Europei

Advertoriale
McDonald's a deschis cel de-al 6-lea restaurant în Chișinău (VIDEO)

McDonald's a deschis cel de-al 6-lea restaurant în Chișinău (VIDEO)

TANDEM lansează o nouă ofertă, -17% la toate produsele din stoc

TANDEM lansează o nouă ofertă, -17% la toate produsele din stoc

Sunteți pasionați de lumea startup-urilor? Philip Morris vă provoacă să participați la Disrupt Camp!

Sunteți pasionați de lumea startup-urilor? Philip Morris vă provoacă să participați la Disrupt Camp!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldovenii cu cetățenie română nu mai riscă să-și piardă buletinul, dacă nu locuiesc pe teritoriul României
  • 2
    Se clatină fotoliul lui Andrei Spînu? Răspunsul ministrului Justiției
  • 3
    Ultima oră! Dorin Damir și Vasile Cojocaru au fost eliberați din penitenciar
  • 4
    Moldova va avea acces la datele internaționale ale cetățenilor noștri legate de transferul banilor în străinătate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.