Tiraspolul condiționează angajarea în așa-zisele structuri de stat cu îndeplinirea serviciului militar

Tiraspolul condiționează angajarea în așa-zisele structuri de stat cu îndeplinirea serviciului militar
Foto: novostipmr.com

Serviciul militar poate deveni o condiție obligatorie pentru angajarea în așa-zisele structuri de stat din regiunea transnistreană, scrie novostipmr.com. Potrivit sursei, așa-numitul soviet suprem de la Tiraspol a adoptat un astfel de proiect de lege în cea de-a doua lectură.

În inițiativă este prevăzut că o persoană nu poate fi funcționar public fără să fi îndeplinit serviciul militar.

Potrivit notei informative a proiectului, scopul prevederii este de a ridica prestigiul și atractivitatea îndeplinirii serviciului militar.

„Atitudinea cetățeanului privind obligativitatea îndeplinirii serviciului militar îl caracterizează atât prin capacitatea sau incapacitatea lui de a activa responsabil în funcția publică, dar poate fi analizat și ca o cerință de reputație prezentată celor care pretind la ocuparea unei funcții publice”, scriu autorii în nota informativă a proiectului.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Deputatul Dan Perciun și ministrul Marcel Spatari, despre compensațiile la energie: Bugetul e de 5 miliarde, iar înregistrările numără 700 mii de familii  (LIVE)

Deputatul Dan Perciun și ministrul Marcel Spatari, despre compensațiile la energie: Bugetul e de 5 miliarde, iar înregistrările numără 700 mii de familii (LIVE)

Mai multe ambasade ucrainene au primit pachete care conțin ochi de animale

Mai multe ambasade ucrainene au primit pachete care conțin ochi de animale

Noile tarife la energie electrică au intrat în vigoare. Hotărârile ANRE, publicate în Monitorul Oficial

Noile tarife la energie electrică au intrat în vigoare. Hotărârile ANRE, publicate în Monitorul Oficial

Advertoriale
Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
    DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
Cele mai populare
  • 1
    Cum au fost calculate gradele de vulnerabilitate energetică? S-au urmat trei pași
  • 2
    Arena Chișinău se deschide. Okean Elzy a anunțat că va participa la inaugurare
  • 3
    Dacă săptămâna viitoare s-ar organiza alegeri prezidențiale, Maia Sandu ar obține încă un mandat
  • 4
    Bolea, nedumerit de ce se stinge lumina în Moldova când e bombardată Ucraina. Gavrilița: Toată energia din România vine pin Ucraina și Transnistria (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.