Siria: Erdogan exclude orice negociere cu forțele kurde și le cere aliaților din NATO să nu se amestece

Siria: Erdogan exclude orice negociere cu forțele kurde și le cere aliaților din NATO să nu se amestece
Foto: hurimg.com

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, îndemnat de ţările occidentale să pună capăt ofensivei armatei sale în Siria, a exclus miercuri orice negociere cu forţele kurde şi cere ca ele să depună armele şi să se retragă de la frontiera cu Turcia, relatează AFP. „Unii lideri încearcă să poarte o mediere. Nu există nimic de acest fel în istoria Republicii turce, să te aşezi la masă cu o organizaţie teroristă”, a declarat Erdogan într-un discurs susţinut în faţa grupului parlamentar al Partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP), aflat la putere.

„Nu căutăm mediator. Nu avem nevoie”, a insistat Erdogan, potrivit Agerpres.

În acelaşi timp, preşedintele turc i-a atacat pe aliaţii ţării sale din NATO şi a promis că va intensifica ofensiva din Siria în ciuda ameninţărilor SUA cu sancţiuni dure, a embargourilor privind armele impuse de state europene şi a solicitărilor de armistiţiu.

„Veniţi şi fiţi alături de Turcia în această luptă, nu împotriva ei. Cel puţin nu vă amestecaţi”, a spus Erdogan, potrivit Reuters.

„Pentru cei care ne ameninţă cu sancţiuni economice în legătură cu Siria: Fiecare rană pe care o produceţi economiei noastre va declanşa o rană mai mare asupra economiei voastre”, a mai afirmat Erdogan, în aplauzele parlamentarilor, în legăturile cu ameninţările SUA privind noi sancţiuni economice.

Turcia a lansat săptămâna trecută o ofensivă în nord-estul Siriei împotriva miliţiilor kurde Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG), un grup susţinut de ţările occidentale, dar calificat drept „terorist” de către Ankara.

Obiectivul afişat al acestei operaţiuni este de a crea o „zonă de securitate” de o profunzime de circa 30 de kilometri care să separe frontiera turcă de zonele controlate de YPG.

„Propunerea noastră este următoarea: imediat, din această seară, toţi teroriştii să îşi depună armele şi echipamentele, să îşi distrugă fortificaţiile şi să se retragă din zona de securitate pe care noi am fixat-o”, a declarat Erdogan.

„Atunci când ceea ce noi am descris se va fi îndeplinit, de la Manbij la frontiera irakiană, atunci operaţiunea noastră „Izvorul Păcii”, care nu îi vizează decât pe terorişti, se va termina de la sine”, a adăugat el.

Declaraţiile survin în contextul în care Ankara este supusă presiunii SUA, care cer ca operaţiunea să fie oprită.

Vicepreşedintele american Mike Pence şi secretarul de stat Mike Pompeo urmează să se întâlnească joi cu liderii turci pentru a-i convinge că negocieze un armistiţiu.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Grigorișin rămâne pe fir. Acesta anunță că e gata să lupte cu oricine, în turul doi al alegerilor din Bălți (VIDEO)

Grigorișin rămâne pe fir. Acesta anunță că e gata să lupte cu oricine, în turul doi al alegerilor din Bălți (VIDEO)

Primarul capitalei dă de înțeles că majorarea tarifelor pentru transportul public este inevitabilă

Primarul capitalei dă de înțeles că majorarea tarifelor pentru transportul public este inevitabilă

S-au retras din cursa electorală, doar pe facebook. Vicepreședintele CEC spune că nici Marcoci, nici Nesterovschi nu au depus o cerere oficială

S-au retras din cursa electorală, doar pe facebook. Vicepreședintele CEC spune că nici Marcoci, nici Nesterovschi nu au depus o cerere oficială

Advertoriale
Cum aveți grijă de piele după ce purtați masca de protecție. Sfatul specialistului Herbalife

Cum aveți grijă de piele după ce purtați masca de protecție. Sfatul specialistului Herbalife

Ce noutăți aduce Startup Moldova Summit 2021 pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

Ce noutăți aduce Startup Moldova Summit 2021 pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

OTP Bank cumpără filiala albaneză Alpha Bank

OTP Bank cumpără filiala albaneză Alpha Bank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    O minoră a cerut ajutor într-o farmacie, speriată de un bărbat care ar fi urmărit-o. Intervenția oamenilor legii (VIDEO)
  • 2
    Salariul brut al judecătorilor Curții Constituționale a fost aproape dublat. Stamate: „CC e fundamentul apărării democrației”
  • 3
    Pensia cea de pe urmă: 25% dintre pensionari continuă să muncească pentru a-și asigura existența. Ce înseamnă pentru ei „bătrânețile fără griji”? (INFOGRAFIC)
  • 4
    Ultima oră! Alerta cu bombă la Președinție - falsă (UPDATE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.