Notă de plată de 300.000 de dolari

Notă de plată de 300.000 de dolari
Foto: vice.com


Directorul Vice Media, Shane Smith achitat o notă de plată de 300 de mii de dolari în Las Vegas. Cina a inclus mai multe sticle de vin de 20 de mii de dolari sticla. Acest lucru lovește în integritatea lui Shane Smith, mai ales că acesta a avut mai multe apariții în care spunea de faptul că banii nu sunt importanți și că a refuzat sume astronomice doar pentru a rămâne independenți, scrie CNN citat de Agora.

Cea mai mare parte a notei de plată a constituit vinul, care potrivit calculelor sursei, dacă o sticlă este de 20 de mii de dolari sticla, la o masă de 8 oameni cât erau ei ar fi avut nevoie de 12 sticle, ceea ce ar fi însemnat că nota ar fi ajuns până la 240 de mii de dolari.

Despre această informație s-a menționat conferința online a MGM Resorts International, fiind adusă la suprafață de Bloomberg. În timpul apelului, directorul MGM a declarat că a fost șocat de mărimea notei de plată.

Bussines insider a scris că Shane Smith câștigase în acea noapte la cazino peste un milion de dolari, iar cina cu pricina ar fi inclus nu 8 persoane dar cel puțin 30. Iar cât privește averea acestuia, ea ar depăși 400 de milioane de dolari. 

Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Deputatul Partidului Șor Denis Ulanov îl atacă în judecată pe Veaceslav Platon pentru „apărarea oanoarei și demnității”

Deputatul Partidului Șor Denis Ulanov îl atacă în judecată pe Veaceslav Platon pentru „apărarea oanoarei și demnității”

Scheme de corupție în opt episoade: Cum certificatele de tractorist l-au împins  pe un funcționar de la Taraclia în mâinile ofițerilor CNA

Scheme de corupție în opt episoade: Cum certificatele de tractorist l-au împins pe un funcționar de la Taraclia în mâinile ofițerilor CNA

Studiu: Copiii din întreaga lume se vor confrunta cu mai multe calamități naturale în cursul vieții decât buneii lor

Studiu: Copiii din întreaga lume se vor confrunta cu mai multe calamități naturale în cursul vieții decât buneii lor

Advertoriale
Tot ce trebuie să știi despre serviciile de închiriere auto în Republica Moldova

Tot ce trebuie să știi despre serviciile de închiriere auto în Republica Moldova

Mai multă protecție pentru afacerea ta cu noile soluții Antivirus de la Orange

Mai multă protecție pentru afacerea ta cu noile soluții Antivirus de la Orange

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Titlurile din presa străină despre dezvăluirea Nataliei Morari: De la „revelația șocantă” la „declarația care a adus furtună”
  • 2
    PUN către PAS: „Numiri abuzive în funcții, eliberări pe criterii de partid și concursuri trucate” (VIDEO)
  • 3
    SUA a donat Armatei Naționale echipamente militare în valoare de 5.000.000 de dolari
  • 4
    Tocmai 16 decese, cauzate de COVID-19, în ultima duminică din septembrie
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.