Au fost anulate avizele pentru construcția unui centru multietajat în locul cafenelei Guguță

Au fost anulate avizele pentru construcția unui centru multietajat în locul cafenelei Guguță
Foto: BACU


Consiliul Național al Monumentelor Istorice (CNMI) a votat miercuri anularea avizelor eliberate companiei „Regata Imobiliare” SRL pentru construcția unui centru multietajat în locul cafenelei Guguță din centrul Chișinăului. Anunțul a fost făcut de mișcarea protestatară OccupyGuguță, care, împreună cu alte organizații, a depus un demers în acest sens la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

UPDATE 17 octombrie, 14:05 - Potrivit Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, CNMI a constatat că la eliberarea avizelor au fost admise încălcări flagrante a legii referitoare la protejarea monumentelor istorice.

„Grădina Publică Ștefan cel Mare, în limitele perimetrului istoric și a structurii sale constituite către anul atribuirii statutului de monument istoric, 1993, este protejată integral, fără a se admite intervenții ce pot afecta autenticitatea și integritatea acestui bun cultural național.

După cum a subliniat dr. Gheorghe Postică, președintele CNMI, proiectul de edificare în perimetrul monumentului istoric Grădina Publică Ștefan cel Mare a unei construcții cu regim de înălțime de 8 niveluri supraterane afectează grav și ireversibil autenticitatea și integritatea monumentului istoric din inima capitalei Republicii Moldova și creează un dezechilibru peisagistic și arhitectural în zona centrală a orașului Chișinău”, se arată într-un comunicat al Ministerului.

„Referitor la punctul 2 al demersului, privind demararea procesului de înscriere a Cafenelei Guguță în Registrul monumentelor și acordarea de monument de arhitectură, CNMI își va expune opinia pe subiectul atribuirii statutului de monument Cafenelei Guguță în baza examinării Dosarului de clasare care trebuie să fie elaborat de solicitant conform prevederilor legale”, se mai arată în comunicat. 

Demersul poate fi văzut AICI.

Știrea inițială:

„Avem o mare BUCURIE astăzi și ținem neapărat să o împărțim cu toată lumea. În urma demersului pe care l-am depus cu mai multe organizații și activiști/te la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, astăzi la ședința sa ordinară, Consiliul Național al Monumentelor Istorice a votat ANULAREA AVIZELOR eliberate companiei Regata Imobiliare pentru construcția unui centru multietajat în locul Cafenelei Guguță.

În demersul depus, am solicitat ca avizul pozitiv al Consiliului Național al Monumentelor Istorice din 17 ianuarie 2019 privind construirea unui edificiu (cu destinație - centru social-cultural și de agrement; regim de înălțime proiectat – 8 niveluri supraterane 2S+D+P+7E) și avizul din 19 iulie 2018 cu același obiect să fie REVOCATE”, a scris mișcarea protestatară pe pagina de Facebook.

Potrivit OccupyGuguță, lupta împotriva construcției unui edificiu. 

„Lupta nu este terminată, dar aceasta a fost o bătălie crucială pe care am învins-o pentru păstrarea integrității Grădinii Publice Ștefan cel Mare. Este un pas important în lupta cu acele decizii și autorizații care vin în contradicție cu Legea Ocrotirii Monumentelor și care atentează la integritatea monumentelor istorice și naturale.

Acest succes este al tuturor cetățenilor care și-au adus contribuția la această cauză de-a lungul timpului. Ținem să aducem mulțumiri tuturor celor implicați și în special juristului care ne-a ajutat să scriem acest demers”, se mai arată în mesajul OccupyGuguță.


Potrivit zdg.md, compania „Regata Imobiliare” SRL, care s-a aflat în litigiu cu Primăria Chișinău, a fost sponsorul evenimentului organizat de municipalitate cu ocazia Hramului Orașului.

Amintim că, în luna noiembrie 2018, Curtea Supremă de Justiție a lăsat în vigoare decizia Curții de Apel Chișinău, prin care o companie imobiliară a fost îndreptățită să privatizeze terenul din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” (locul fostei cafenele „Guguță”). Proprietarul ar urma să construiască acolo un imobil de mai multe etaje.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Directorul Promo-Lex, Ion Manole, despre noua Avocată a Poporului: „A fost un vot simplu, plictisitor și antidemocratic”

Directorul Promo-Lex, Ion Manole, despre noua Avocată a Poporului: „A fost un vot simplu, plictisitor și antidemocratic”

Autoritățile anunță 1.215 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova

Autoritățile anunță 1.215 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova

Focar în trafic! Chișinăuienii propun soluții pentru ambuteiajele din sectorul Buiucani: Parcări multietajate, centură de ocolire sau taxe pentru mașinile vechi (VIDEO/FOTO)

Focar în trafic! Chișinăuienii propun soluții pentru ambuteiajele din sectorul Buiucani: Parcări multietajate, centură de ocolire sau taxe pentru mașinile vechi (VIDEO/FOTO)

Advertoriale
Vino să asculți în premieră piesele noi de pe albumul ACASĂ la concertul Irinei Rimes de la Teatrul Verde

Vino să asculți în premieră piesele noi de pe albumul ACASĂ la concertul Irinei Rimes de la Teatrul Verde

Celebrăm Viața - un eveniment istoric în Programul „În Brațele Mamei” (FOTO)

Celebrăm Viața - un eveniment istoric în Programul „În Brațele Mamei” (FOTO)

PayPal Business – în premieră în Republica Moldova, doar la Victoriabank

PayPal Business – în premieră în Republica Moldova, doar la Victoriabank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Un nou post de televiziune va apărea pe piața mediatică din Republica Moldova
  • 2
    Italia: Certificatul verde devine obligatoriu pentru toți angajații. Cei care nu îl au vor pierde bani din salariu
  • 3
    Conducere nouă la punctul de frontieră Leușeni: Radu Zănoagă - șef, Natalia Donțova - șefă adjunctă
  • 4
    Maia Sandu de la tribuna ONU: „Republica Moldova este un stat angajat pentru pace”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.