Maia Sandu descrie relația cu Igor Dodon, după ce președintele a cerut remanieri în Guvern. Cum au loc întrevederile din coaliție

Maia Sandu descrie relația cu Igor Dodon, după ce președintele a cerut remanieri în Guvern. Cum au loc întrevederile din coaliție
Foto: captură video

În relația politică dintre prim-ministra Maia Sandu și președintele Igor Dodon nu se întâmplă nimic deosebit, susține lidera PAS. Asta chiar dacă, în ultima perioadă, liderul neformal al PSRM a vorbit despre necesitatea unor remanieri din Guvernul condus de Maia Sandu. Potrivit prim-minsitrei, aceste declarații au o tentă electorală, iar cei doi nu au discutat despre schimbarea unor miniștri.

„Dodon face campanie electorală, eu îmi caut de treabă. Guvernul face bugetul, Guvernul e responsabil aproape de toate lucrurile în țara asta. Restul se ocupă de campanie”, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiunii „Politica” de la TV8, menționând că după alegerile locale din 20 octombrie în Guvernul nu vor avea loc remanieri.

Lidera PAS spune că nu acest subiect nu a fost discutat în cadrul coaliției, iar ultima discuție cu Igor Dodon a avut loc săptămâna trecută.

Potrivit ei, discuțiile la nivel de conducere a coaliției de guvernare nu se duc între liderii PSRM și ACUM, ci au loc într-un format mai larg. „Vin și alți colegi din blocul ACUM, vin colegi socialiști de-ai doamnei Greceanîi din Parlament. Uneori discutăm 1-2 ori pe săptămână, în funcție de situație”, a spus șefa Guvernului, dând asigurări că nu se discută nicio remaniere din Guvern.

Acum o săptămână, șefa Executivului a afirmat că nu intenționează să facă modificări în actuala componență a Guvernului. Maia Sandu consideră că Igor Dodon nu poate influența în niciun fel această decizie, întrucât doar premierul poate avea ultimul cuvânt în ceea ce ține de structura Cabinetului pe care îl conduce.

Anterior, președintele Igor Dodon a declarat că socialiștii sunt gata să susțină patru ani Guvernul condus de Maia Sandu, dar pentru asta sunt necesare rezultate concrete. Șeful statului menționează că miniștrii trebuie să coboare pe pământ și să se focuseze pe necesitățile cetățenilor. Dodon a spus că e nevoie de schimbat niște miniștri, dar a ezitat să ofere nume.

Și președintele fracțiunii PSRM, Vlad Batrîncea, a declarat că în interiorul coaliției de guvernare sunt purtate negocieri referitor la eventualitatea divizării unor ministere din actualul Guvern. Parlamentarul susținea că reformarea ar veni în contextul în care activitatea lor ar cuprinde domenii absolut distincte și sunt greu de coordonat.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Litvinenco, despre progresul Comisiei pre-vetting: Finalizează evaluarea candidaților judecători în ianuarie

Litvinenco, despre progresul Comisiei pre-vetting: Finalizează evaluarea candidaților judecători în ianuarie

Comisia externă de expertiză în cazul Termoelectrica a emis câteva ipoteze privind incidentul de la blocul energetic nr. 3

Comisia externă de expertiză în cazul Termoelectrica a emis câteva ipoteze privind incidentul de la blocul energetic nr. 3

Șefa Guvernului a avut o întrevedere cu Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului. Ce a inclus agenda discuțiilor

Șefa Guvernului a avut o întrevedere cu Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului. Ce a inclus agenda discuțiilor

Advertoriale
Fii Moș Crăciun pentru copiii defavorizați! Ia scrisoarea, cumpără, donează și fă un copil fericit!

Fii Moș Crăciun pentru copiii defavorizați! Ia scrisoarea, cumpără, donează și fă un copil fericit!

De ce să alegi transportul cu autocarul în detrimentul transportului cu avionul

De ce să alegi transportul cu autocarul în detrimentul transportului cu avionul

FinComBank susţine antreprenorii şi evenimentul Pria E-Commerce Conference Moldova (VIDEO)

FinComBank susţine antreprenorii şi evenimentul Pria E-Commerce Conference Moldova (VIDEO)

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
    Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
Cele mai populare
  • 1
    Un preot ortodox din Ucraina a fost condamnat la 12 ani de închisoare. Acesta a divulgat Rusiei informații despre pozițiile de apărare ucrainene
  • 2
    Vadim Ceban: Sunt cazuri, când gradul de vulnerabilitate energetică din factură diferă de cel stabilit de Guvern. Cu ce soluție vine Moldovagaz
  • 3
    Putin declară că nu înțelege de ce R. Moldova păstrează rezervele de gaze în Ucraina
  • 4
    Institutul pentru Studiul Războiului: Putin pregătește Rusia pentru un război prelungit de cucerire în Ucraina
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.