„Pe numele lui Vlad Plahotniuc a fost emis mandat de arest. A fost anunțat în căutare. Urmează instituțiile să-l localizeze. Când va fi localizat, noi vom întreprinde următorii pași. Procesul presupune că dacă este anunțat în căutare și este localizat, se solicită extrădarea. Toate acțiunile presupuse de lege vor fi întreprinse”, a afirmat procurorul general interimar Dumitru Robu.

La 10 octombrie 2019 Procuratura Anticorupție a solicitat un mandat de arest de 30 de zile pe numele fostului lider democrat, Vlad Plahotniuc. Numele lui Plahotniuc figurează în două cauze penale pe același articol: spălare de bani în proporții deosebit de mari. Potrivit șefului Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, prima cauză penală a fost deschisă în baza unor fapte săvârșite între 2013-2014. Plahotniuc e bănuit că a creat o schemă pentru a obține bunuri și venituri ilicite. Cea de-a doua cauză penală de asemenea ține de anii 2013-2014. Mai multe detalii aici.

Plahotniuc este cercetat și în Federația Rusă. În iarna lui 2019, Ministerul rus de Interne a declarat că Vlad Plahotniuc este unul dintre organizatorii unei structuri criminale internaționale care se ocupă cu operațiuni valutare ilegale. Instituția a spus că fostul democrat a participat la organizarea scoaterii din Federația Rusă, în perioada 2013-2014, a cel puțin 37 de miliarde de ruble. Atunci, democrații au declarat că acuzațiile reprezintă o „intervenție abuzivă a Federației Ruse în alegerile din Republica Moldova”.

Ulterior, la finele lunii iunie 2019, Ministerul rus de Interne a anunțat deja despre cercetarea penală lui Vlad Plahotniuc într-un alt dosar, în care este vizat și fostul deputat PDM Constantin Țuțu. Cei doi sunt acuzați pe 28 de cazuri de contrabandă și trafic de droguri în proporții deosebit de mari. Pe acest caz, instanța de la Moscova, de asemenea, a autorizat arestarea lui Plahotniuc.

Amintim că Vladimir Plahotniuc și-a dat demisia din funcția de lider al Partidului Democrat la 24 iunie curent. Atunci Plahotniuc a menționat că nu va mai candida la funcții de vârf a PDM. Acesta nu a mai fost văzut în spațiul public din 14 iunie 2019, când PDM a anunțat că cedează puterea. 

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!