Departamentul de Stat al SUA salută formarea unui nou Guvern la Chișinău

Departamentul de Stat al SUA salută formarea unui nou Guvern la Chișinău

Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Ameriicii salută formarea unui nou Guvern la Chișinău. „Suntem gata să conlucrăm cu prim-ministrul Gaburici și așteptăm să vedem acțiuni rapide de implementare a reformelor necesare în beneficiul poporului moldovenesc, inclusiv implementarea Acordului de asociere cu UE, odată ce Republica Moldova își continuă parcursul de integrare europeană”, se menționează în declarația semnată de putărtorul de cuvânt Jen Psaki.

„Statele Unite ale Americii își păstrează angajamentul de a ajuta Republica Moldova în luptă împotriva corupției și promovarea reformelor ce popularizează beneficiile integrării europene. Fiind observator la procesul de negocieri 5+2 și un susținător fidel al obiectivelor sale, vom continua să căutăm o soluție cuprinzătoare și pașnică pentru conflictul transnistrean, susținând suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, cu un statut special pentru Transnistria.

Cetățenii Republicii Moldova au votat pentru un viitor mai prosper drept o democrație europeană, și vom susține noul guvern în exercitarea mandatului său în beneficiul intereselor tuturor membrilor societății moldovenești”, se mai arată în declarație.

Menționăm că la 18 februarie curent Parlamentul acordat vot un nou Guvern, condus de Chiril Gaburici. Membrii Cabinetului de miniștri au depus jurământul în seara aceleiași zile.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.