Ministerul Justiției modifică legea ca să „nu ne trezim cu două CSM-uri”. Ce efect va avea asupra viitoarei Adunări Generale a Judecătorilor

Ministerul Justiției modifică legea ca să „nu ne trezim cu două CSM-uri”. Ce efect va avea asupra viitoarei Adunări Generale a Judecătorilor

Guvernul a aprobat, vineri, un proiect de modificare a legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii. Inițiativa prevede ca orice concurs pentru alegerea noilor membri ai CSM să se desfășoare în condițiile acestui document. Astfel, autoritățile vor să schimbe legea chiar în pragul unei noi Adunări Generale a Judecătorilor, stabilită pentru 25 octombrie, când vor fi aleși alți membri CSM în locul celor demiși pe 27 septembrie. 

Dacă deputații nu vor reuși să voteze modificările propuse, ministra Justiției, Olesea Stamate, admide că „s-ar putea să ne trezim și cu două CSM-uri”.

„Inițiativa adoptată astăzi – proiectul de modificare a legii cu privire la CSM - prevede îmbunătățirea procedurii de alegere a judecătorilor membri ai CSM. Ei pot să-și desfășoare o campanie în favoarea sa printre colegi. De asemenea, orice concurs pentru alegerea noilor membri ai CSM să poată fi desfășurat în condițiile noii legi. Astfel, dacă se reușește votarea acestei legi, noua adunare a judecătorilor nu poate fi convocată și organizată în condițiile legii vechi”, afirmă Stamate. 

Potrivit ministrei, Adunarea Generală a Judecătorilor, anunțată pe 25 octombrie, „se bazează pe hotărârea unei întruniri care trezește mari semne de întrebare vizavi de legalitatea ei”. 

„Dacă nu se reușește, ne vom gândi care vor fi alte opțiuni. Vom fi în situație de impas și vor exista două CSM-uri paralele, legalitatea unuia va fi sub semnul întrebării și nu se știe de cine va trebui de ascultat”, consideră Stamate.

Noul document prevede ca data desfășurării Adunării Generale a Judecătorilor, la care urmează a fi aleși membrii CSM, să fie anunțată cu 60 de zile înainte, dar nu mai tîrziu de 30 de zile de la expirarea mandatului de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Candidații vor depune dosarul de participare cu cel puțin 30 de zile pînă la Adunarea Generală a Judecătorilor. 


De menționat că „schisma” din sistemul judecătoresc a început la începutul lunii septembrie. 87 de judecători au insistat asupra convocării unei ședințe extraordinare a Adunări Generale a Judecătorilor. Deși CSM a refuzat, pe 20 septembrie 2019, Curtea de Apel Chișinău a obligat CSM să convoace adunarea. Ulterior, instanța de apel a trimis o notificare ca plenul CSM să execute hotărârea.

CSM a refuzat repetat, iar membrii Consiliului au declarat că instanța de apel nu ar fi avut competența de a aproba o astfel de decizie. Într-un final, pe 24 septembrie, Curtea de Apel Chișinău a decis ca adunarea să aibă loc în data de 27 septembrie și a emis actul administrativ individual în acest sens. Încheierea a fost atacată la Curtea Supremă de JustițieCSJ a respins însă recursul.

Pe 27 septembrie, după ore în care au așteptat să aibă cvorum, 200 de magistrați care s-au prezentat la ședința extraordinară a Adunării Generale a Judecătorilor au votat pentru revocarea mandatelor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii aleși din rândul judecătorilor. Pentru vot au fost editate 210 buletine, iar 184 de buletine au fost utilizate. 25 de buletine nu au fost folosite, iar un buletin a fost anulat.

În pofida demiterii, CSM s-a mai întrunit și în alte ședințe, ignorând decizia Adunării Generale a Judecătorilor. 

Vezi și aceste știri
Madagascar: Ministrul Educației dat afară pentru o comandă de acadele în sumă de 2 milioane de dolari

Madagascar: Ministrul Educației dat afară pentru o comandă de acadele în sumă de 2 milioane de dolari

Strășeni: Încă un raion ce interzice accesul în cimitire în zilele de duminică și luni (DOC)

Strășeni: Încă un raion ce interzice accesul în cimitire în zilele de duminică și luni (DOC)

Brazilia a șters datele despre epidemia COVID-19. Nu mai oferă bilanțul total al infectărilor și deceselor

Brazilia a șters datele despre epidemia COVID-19. Nu mai oferă bilanțul total al infectărilor și deceselor

Advertoriale
„Inspiră copilul pentru un viitor mai bun” - o campanie ce susține elevii care nu au acces la învățământul online

„Inspiră copilul pentru un viitor mai bun” - o campanie ce susține elevii care nu au acces la învățământul online

Anastasia Șerșun a ales o carieră în IT: „Dacă vrei să ajungi undeva, trebuie cel puțin să încerci” (Video)

Anastasia Șerșun a ales o carieră în IT: „Dacă vrei să ajungi undeva, trebuie cel puțin să încerci” (Video)

Încă două stații de încărcare a automobilelor electrice, instalate de METRO, în parteneriat cu PNUD

Încă două stații de încărcare a automobilelor electrice, instalate de METRO, în parteneriat cu PNUD

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Explicăm legea ONG-urilor și de ce discuțiile despre ea sunt asemeni unor dezbateri cu adepții „cipizării”
    Podcastul „Bilet în Parlament”: Explicăm legea ONG-urilor și de ce discuțiile despre ea sunt asemeni unor dezbateri cu adepții „cipizării”
  • Marius Solcan - Business la 23 ani, investitorul din avion, cocktail barul Marlene | NOTA DE PLATĂ (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Vrei să pleci (din partid), dar nu mă, nu mă iei. Cum își justificau transfugii migrările
  • Radu Lazăr - Endava, succesul în carieră, atitudinea față de crize, provocări și oportunități în IT, management | NOTA DE PLATĂ
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Ne uităm peste gard la vecini, sau ce fac alte state în lupta cu COVID-19
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Jocuri, cărți și echipamente sportive pentru perioada estivală! Vezi câți copii vor...
  • Cum a întâmpinat pandemia brandul autohton „Mallena”, povestește fondatoarea Elena Grosu...
Cele mai populare
  • 1
    Mitropolitul Moldovei a mers în satul de baștină al lui Dodon, ca să sfințească fântâna și răstignirea (FOTO, VIDEO)
  • 2
    O femeie din Sîngerei, mamă a opt copii, și-a deschis propria afacere la 62 de ani
  • 3
    Cum vor activa centrele comerciale din Chișinău
  • 4
    Bilanț record: Alte 264 de cazuri de coronavirus. Încă trei persoane au murit
Autentificare
Creează cont