Parlamentarii britanici au votat, din nou, pentru amânarea Brexitului

Parlamentarii britanici au votat, din nou, pentru amânarea Brexitului

Boris Johnson a suferit o nouă înfrângere, sâmbătă, în Parlamentul de la Londra. Legislativul a votat un amendament care îl obligă pe prim-ministrul Marii Britanii să solicite o nouă amânare a Brexitului la Bruxelles. Boris Johnson a anunțat deja că nu se va conforma și va încerca să obțină votul pe acord săptămâna viitoare, relatează Digi24.

Britanicii vor o nouă amânare a Brexitului, după ce parlamentarii au votat un amendament în acest sens.

Ca urmare, votul pentru noul acord pentru Brexit a fost amânat până marțea viitoare. Imediat după anunțarea rezultatului, Boris Johnson a declarat că nu va cere o nouă amânare a Brexitului.

Noile evoluții nu fac decât să sporească incertitudinea în ce privește viitorul Marii Britanii. Chiar dacă Boris Johnson ar putea fi obligat prin lege să solicite o a doua amânare a divorțului de Uniunea Europeană, mai mulți lideri europeni, printre care și președintele Franței, au respins categoric acest scenariu.

În fața Parlamentului, zeci de mii de britanici cereau, sâmbătă, în stradă, rămânerea în Uniunea Europeană și solicită ca acordul pentru Brexit să fie supus unui nou vot popular.

Vezi și aceste știri
PDM infirmă că la întâlnirea cu PSRM s-a discutat o eventuală coaliție

PDM infirmă că la întâlnirea cu PSRM s-a discutat o eventuală coaliție

Decizie CtEDO: Statul trebuie să restituie clădirea, terenul și despăgubire de 1,5 mil. de euro reclamanților din cazul „Gemenii”

Decizie CtEDO: Statul trebuie să restituie clădirea, terenul și despăgubire de 1,5 mil. de euro reclamanților din cazul „Gemenii”

AGORA își schimbă fața, dar năravul ba! Vezi cum arată noua structură și design-ul platfomei (FOTO)

AGORA își schimbă fața, dar năravul ba! Vezi cum arată noua structură și design-ul platfomei (FOTO)

Advertoriale
Nota de plată a lui Alexandru Luchianov. Despre profitul vinăriei Et Cetera, bani pierduți, dezvoltare personală și cum e să faci business cu fratele (VIDEO)

Nota de plată a lui Alexandru Luchianov. Despre profitul vinăriei Et Cetera, bani pierduți, dezvoltare personală și cum e să faci business cu fratele (VIDEO)

Afacerile tinerilor antreprenori vor fi creditate de MAIB cu dobânzi reduse şi la oferte avantajoase

Afacerile tinerilor antreprenori vor fi creditate de MAIB cu dobânzi reduse şi la oferte avantajoase

„VIN la Kaufland cu dragoste” - un nou eveniment de educație oenologică pentru toți oaspeții Kaufland (VIDEO)

„VIN la Kaufland cu dragoste” - un nou eveniment de educație oenologică pentru toți oaspeții Kaufland (VIDEO)

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Nota de plată a lui Alexandru Luchianov. Despre profitul vinăriei Et Cetera, bani pierduți, dezvoltare personală și cum e să faci business cu fratele
    Nota de plată a lui Alexandru Luchianov. Despre profitul vinăriei Et Cetera, bani pierduți, dezvoltare personală și cum e să faci business cu fratele
  • PlayGround cu Lisa Guțu: Cum dezvolți un fintech de milioane de dolari
  • PlayGround cu Vitalie Tătaru: Digital Banking
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Un copil de 6 ani i-a lăsat fără replică și fără al treilea Golden Buz pe jurații...
  • Bulimia și ce are cu ea Instagramul. Ce spun psihologul și nutriționistul despre efectele...
Cele mai populare
  • 1
    PD și PSRM negociază guvernarea? Mai mulți deputați s-au întrunit în ședință la Parlament
  • 2
    A fost numit un nou șef al Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI
  • 3
    Detalii despre procurorii care au plecat din sistem după controalele Procuraturii Generale