Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, până la ora 12:30, la urnele de vot din Chișinău s-au prezentat puțin peste 93 de mii de cetățeni, adică aproximativ 12.72% dintre locuitorii cu drept de vot ai Capitalei. Cifra este înjumătățită dacă o comparăm cu prezența de la aceeași oră de la scrutinul local din 2015.
La nivel național și-au exercitat dreptul de vot 18.38% dintre alegători, cu aproape 3% mai puțini decât la alegerile locale generale din 2015.
Prezența e mai bună decât la alegerile locale noi din 2018
Deși se înregistrează o prezență mult mai scăzută decât în 2015, astăzi alegătorii sunt mai activi decât au fost la scrutinul local din mai 2018, atunci când locuitorii Chișinăului au fost chemați să-și aleagă primarul.
Astfel, la scrutinul din mai 2018, către ora 13:00 votaseră doar 15,95% din alegători, potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale.
Aproape 52% dintre cei care au votat sunt femei
Aproape 52% dintre cei care au votat până la această oră sunt femei. Totodată, peste 41% dintre cei care și-au exercitat dreptul de vot până în acest moment fac parte din categoria de vârsta dintre 56 și 70 de ani, iar peste 24% au vârsta cuprinsă între 41 și 55 de ani. La polul opus sunt tinerii între 18 și 25 de ani, care reprezintă aproape 5% din cei care au mers la votare.
Prezența la vot la ora 13:33, potrivit Comisiei Electorale Centrale:
Vezi și aceste știri

La 24 februarie, UE urmează să anunțe al 10-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, anunță von der Leyen

Autorii din R. Moldova își vor putea traduce lucrările literare și științifice în străinătate cu suportul statului
