Majoritatea votanților (26,77%) din satul Condrița l-au susținut pe Andrei Năstase în acest scrutin. Candidatul ACUM este urmat de socialistul Ion Ceban, care a obținut 17,74% din voturi. La o mică distanță, cu câte 16,73%, s-au plasat liberal-democratul Alexandru Fetescu și liberalul Dorin Chirtoacă.
Și în comuna Trușeni Andrei Năstase a luat cele mai multe voturi (38,19%), fiind urmat de Dorin Chirtoacă (21,77%) și de Ion Ceban (18,02%).
Năstase a învins și în comuna Băcioi, cu 37,8%, urmat de Chirtoacă, cu 20,86%. Cu o diferență de 7 voturi, pe locul trei s-a plasat socialistul Ion Ceban.
La Sîngera, s-a impus Ion Ceban (27,66%), care a obținut cu 25 de voturi mai mult decât Andrei Năstase (26,86%). Al treilea este Dorin Chirtoacă (18,82%).
Andrei Năstase a luat 40,72% din voturile exprimate în orășelul Durlești. Cu 22,8%, urmează Ion Ceban. Și în aici Dorin Chirtoacă s-a poziționat pe locul trei, cu 12,94%.
Același este clasamentul și în satul Ghidighici: Andrei Năstase (29,5%), Ion Ceban (17,66%) și Dorin Chirtoacă (16,67%).
Peste jumătate din voturile exprimate în orășelul Vatra au mers pentru candidatul socialiștilor (56,44%). Co-președintele ACUM a luat doar 17,27% din voturi, iar Dorin Chirtoacă – 11,84%.
În orășelul Codru, acolo unde trăiește Andrei Năstase, candidatul ACUM s-a impus cu 39,36%, iar Ceban – cu 30,44%. Ca și în alte suburbii, cei doi sunt urmați de Chirtoacă – cu 9,24%.
În aceeași ordine s-au poziționat cei trei candidați și în comuna Bubuieci: Andrei Năstase (31,24%), Ion Ceban (24,04%) și Dorin Chirtoacă (18,82%).
Liberalul a luat cele mai multe voturi în satul Budești, adică 34,23%. I-a depășit astfel pe candidatul PSRM (24,69%) și cel al blocului ACUM (23,11%).
Dorin Chirtoacă a fost primul și în comuna Cruzești, cu 35,45%, urmat de Andrei Năstase (26,51%) și Ion Ceban (22,05%).
Clasamentul tradițional din suburbii se menține în comuna Tohatin: Andrei Năstase (31,99%), Ion Ceban (21,33%) și Dorin Chirtoacă (20,85%).
În satul său de baștină, Colonița, Chirtoacă s-a plasat pe locul trei, cu 27,11%. A fost depășit de Ion Ceban (32,80%) și de Andrei Năstase (27,81%).
Candidatul PSRM a învins detașat în orășelul Vadul lui Vodă, cu 60,4%. Năstase a luat 22,46% din voturi, iar Chirtoacă – 5,43%.
În comuna Ciorescu, a câștigat însă candidatul ACUM (44,94%), urmat de cel socialist (34,38%) și liberal (7,11%).
La Cricova, Ceban s-a impus cu 40,04%. Năstase a luat 27,12% din voturi, iar Chirtoacă – 8,43%.
În comuna Grătiești, candidatul PL a reușit să-l depășească pe cel de la PSRM. Andrei Năstase a câștigat cu 45,85%, fiind însă urmat de Dorin Chirtoacă (19,32%). Ion Ceban a luat doar 14,46% din voturi.
La Stăuceni, candidatul ACUM a ajuns pe prima poziție, cu 36,16%. Urmează Ceban (27%) și Chirtoacă (14,83%).
Amintim că Ion Ceban și Andrei Năstase se vor duela în turul doi. Potrivit datelor preliminare, socialistul a luat 42,65% din voturi, iar candidatul ACUM – 30,34%. Iar pe locul trei s-a plasat liberalul Dorin Chirtoacă (9,17%).
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.