Postul de televiziune Accent TV va retransmite postul „Pervîi Kanal” de la Moscova pe și se va numi „Primul din Moldova”. Decizia a fost luată de Consiliul Audiovizualului. Potrivit administratorul postului de televiziune Accent TV, Stanislav Vîjga, radiodifuzorul a semnat contractul cu televiziunea „Pervîi Kanal” și și-a întocmit grila de emisie.
Reprezentanții postului de televiziune au precizat că prevederile legale potrivit cărora programele audiovizuale achiziționate de peste hotare trebuie să provină în proporție de cel puțin 50% din statele membre ale Uniunii Europene sau din statele terțe participante la Convenția europeană privind televiziunea transfrontalieră vor fi respectate. Stanislav Vîjga a declarat că prezent sunt în proces de negociere mai multe contracte cu agenții din statele europene.
Și PRIME TV retransmite în prezent programe difuzate de „Pervîi Kanal”. Anterior Duma de Stat de la Moscova a îndemnat Pervîi Kanal să rezilieze contractele cu Prime TV, după adoptarea Legii anti-propagandă și expulzarea mai multor echipe de jurnaliști ruși de la Aeroportul din Chișinău.
AGORA amintește că, în luna august, Consiliul Audiovizualului, confirma, tangențial, informațiile cu privire la intenția postului de televiziune Accent TV de a retransmite emisiunile postul rusesc Pervîi Canal.
Anterior, „Ziarul de Gardă” a scris că postul „Accent TV”, era deţinut de „Telesistem TV” SRL, administrată de Stanislav Vâjga, care a activat anterior la postul „NIT”. Beneficiarul televiziunii, conform actelor depuse la CCA, era Vadim Ciubară, un cetăţean moldovean, stabilit la Moscova şi prezentat de mai multe site-uri drept consilier al lui Igor Dodon.
Și „RISE Moldova” arăta într-o investigație că „Exclusiv Media” SRL, cea care administrează postul „NTV Moldova”, este proprietatea prietenului și consăteanului lui Dodon, Corneliu Furculiţă, fiind administrată de socialistul Petru Burduja. La sfârşitul anului 2015, „Exclusiv Media” a obţinut licenţa de emisie pentru postul de televiziune „NTV Moldova”, care foloseşte aceeaşi marcă comercială cu postul rusesc „NTV”, unde asociat majoritar este grupul „Gazprom”.
„Exclusiv Media” SRL este şi proprietară a televiziunii on-line de limbă rusă TNS, dar şi a ziarului de limbă rusă „Аргументы и факты” (Argumente şi Fapte – traducere din rusă), care a preluat marca comercială de la ziarul cu același nume din Rusia.
Vezi și aceste știri

R. Moldova, pe locul trei în topul țărilor din lume la capitolul majorării salariului minim

Ucraina, cea mai minată țară din lume: Pe 40% din teritoriul statului vecin s-ar afla mine și explozibil capcană

Biroul migrație și azil: Opt cetățeni străini, expulzați de pe teritoriul R. Moldova, în decurs de o săptămână
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
