Când ați înțeles că vă place pictura?

Mi-am dat seama când eram la facultate. Desenam prin cămin ca să mai înfrumusețez ambianța. Era un hobby ratat ca și muzica. De exemplu, la Moscova era o cameră ca o celulă mică și înaltă și eu, ca să mai schimb atmosfera, desenam pe coli de hârtie. Tușul mă pasiona foarte mult. Este ofertant, foarte sobru ca expresie și o provocare foarte interesantă câteodată.

Cum ați ajuns să pictați în vin?

A fost o provocare din partea Angelei Brașoveanu. Ea a fost organizatoarea unuia dintre primele festivaluri de acest gen. Cu ani în urmă, desenam în cafea și ea a zis: „Ce ar fi să facem în vin?”. Eu, ca un inconștient ce sunt, care accept provocările am zis „da” fără să fi încercat în prealabil. Erau primele desene. Dacă desenam cu vinul direct din pahar se vedea că erau palide, erau niște umbre, iar acolo conta tupeul și nu desenul, iar tupeu eu am cât vrei pentru că nu sunt profesionist.


Deci a fost totuși o descoperire personală?

Da. Eu și acum continuu să descopăr. Recent, am descoperit cum se comportă el (vinul – n.r.) pe diferite tipuri de hârtie și care sunt tehnicile. Acum sunt pe flori și încerc să mă acomodez la sezoane. În acest sezon, florile domină pentru că toți le regretăm că acuși le bate gerul și se ofilesc. Încerc să redau anumite stări în picturi. Ultima dată am numit o lucrare „Necuvântătoarele încântătoare”. Ele, florile, într-adevăr ca și animalele nu știu să vorbească, dar sunt foarte expresive. Iarna, însă, când sunt născut, peisajele sunt feblețea mea, le desenez cu cea mai mare plăcere.

Se pictează mai greu în vin decât în altceva?

Nu pot să spun pentru că eu nu am lucrat cu vopseli adevărate, cu acuarelă sau cu altceva.

Dar dacă facem o diferență între cafea și vin?

Da, vinul are mai multe posibilități. Cafeaua, nici acolo nu am încercat foarte mult, dar acolo eu lucram pe o suprafață cretată care respinge cafeaua. Totul rămâne în stratul de deasupra și trebuie să te joci cu tonul, semitonul. În cazul vinului mă joc cu diferite tipuri de hârtie și ca la acuarelă, desenez pe uscat, pe umed. Aici sunt descoperirile, aici e marja de libertate.

Ce artiști plastici v-au marcat parcursul creativ?

Eu am rămas la pasiunile, adică la numele care m-au impresionat în tinerețe. Când eram student mergeam la expozițiile maeștrilor Grecu, Valentina Rusu Ciobanu. Ei se expuneau în sala din catedrală. Mulți dintre oameni nici nu-și dau seama că la catedrală era sală de expoziție nu era biserică. Acolo se făceau expozițiile de primăvară, de toamnă și pe mine mă impresiona întotdeauna Grigorașenco și scenele lui de război. El este maestru de acuarelă. Îmi plăceau mai ales caii cum îi picta. Cred că am rămas statornic cumva. Acum sunt mai mulți discipoli de-ai lor, epigoni. Dar eu continuu să caut urmele lor în creații. Acum mă interesează mai mult ce am văzut în copilărie din reproduceri, pentru că originalele le-am văzut mai târziu. Am avut norocul să văd o expoziție a lui Chagall sau Petrov Vodkin. Asta e ca prima dragoste, ce-ai văzut te-a marcat.


Curățați pensulele cu vin rose. Este un vin bun la gust. E bun și la pictat?

Nu este o corelare. Dimpotrivă, vinul cu cât e mai acidulat, cu atât intră mai bine în hârtie, dar depinde și ce vrei să faci, că tot spuneam că sunt într-o continuă descoperie cum acționează diferite tipuri de vin pe diferite tipuri de hârtie. Experimentez. De exemplu, pot să fac o tinctură din vin cu coajă de nucă.

Picturile dumneavoastră apar pe etichetele sticlelor de vin produse de branduri autohtone. Care a fost prima vinărie care a venit cu propunerea și cum a fost prima colaborare?

Prima a eșuat pentru că am avut o invitație de la domnul Bostan. El mi-a dat o sarcină  foarte dificilă. A vrut să desenez libertatea. Era o etichetă pentru un vin „Liberty”, dar variantele mele de libertate nu au coincis cu ale lui. Noi ne-am despărțit prietenește, am zis că pe mine orice provocare mă motivează și cu mare plăcere o accept. Până la urmă el a recurs la o pictură clasică. Cred totuși că cea mai interesantă chestie e pictatu’ direct pe sticlă, într-un singur exemplar.

Acum lucrez doar cu Asconi. Am mai permis la Basarabia Vin să tipărească o etichetă. Dar aest lucru nu mă interesează în mod special, nu fac desene pentru etichete. Cine vrea să folosească picturile mele să le pună pe etichete, why not? Am avut și câteva folosite în exterior. Un italian a folosit o pictură de-a mea. Acum în Franța vor să le folosească, dar eu nu sunt etichetist. Desenul pentru etichetă este cu totul altceva. Iată, de exemplu, Aliona Bereghici acum a lucrat cu Mihai Măciucă și au făcut seria Etno Vin. Se recunoaște desenul, stilul, dar nu e făcută pentru etichetă. Eticheta are o anumită rigoare, deginerii știu mai bine.

Ați pomenit că de francezi, italieni, care vă caută să vă ceară permisiunea pentru desenele pe care le faceți. Unde au mai ajuns picturile dumneavoastră?

Picturile sunt în toată lumea, nu le mai duc evidența pentru că de când pictez în vin am devenit un fel de nebun al satului. Când lumea aude că asta e pictură în vin, parcă ar discuta despre ceva exotic, indiferent de calitatea desenului și ce imagine reprezintă. Dacă e un peisaj din Chișinău, atunci este un foarte bun cadou pentru străini. Mi-am expus lucrările în multe locuri și au rămas acolo picturi de ale mele.  Chiar și prin faptul că le dau cadou participanțiilor de la Etno Jazz Festival ele se duc pe filiera asta în toată lumea. Cred că am pe toate continentele. Știu sigur că sunt și în Australia, doar pe la Polul Nord nu au ajuns.

> > > > > > > > > > >

Am înțeles corect, faceți o școală de pictură în vin pentru copiii?

Asconi mă bagă într-un itinerar turistic, fac parte din meniu. Facem un fel de Master Class de desenat pe etichete. Oamenii sunt curioși să vadă cum licoarea asta pe care o bei se așează pe etichetă. Eu nu am secrete. Mereu la Ziua Vinului mai desenam cu copiii, cu maturii pentru că, probabil, este o modalitate de a promova vinul. Mai ales cu rușii am un meci separat, după ce celebrul Onișenco a zis că vinul nostru este bun de dat pe garduri. Eu de atunci m-am ambiționat și am început să desenez Kremlinul. Am desenat portretul lui Putin. Am ajuns și în știri internaționale cu chestia asta și mai ales la ruși vreau să le desenez pe garduri.

Se știe că donați de multe ori banii care vin din vânzarea tablourilor. Aveți vreun criteriu după care vă ghidați în alegerea beneficiarului?

Nu am un criteriu. În general e o pură întâmplare. Când vrei să ajuți, Dumnezeu te îndrumă. Nu trebuie să faci multe socoteli.

Artiștii o duc prost în Moldova, din punct de vedere financiar. Dacă ați renunța prin absurd la jurnalism ați putea trăi din artă?

Nu, nu cred. O duc destul de bine dar nu cred că m-aș ocupa cu asta în proporții comerciale. Cel puțin acum nu mă interesează.

Dacă Vasile Botnaru nu era pictor și jurnalist, ce i-ar fi plăcut să facă?

Cred că muzician. Muzica dă foarte multă libertate. Mult mai multă libertate decât îți dă pictura. Aș fi cochetat poate și cu regia de film. Pictura cred că este pentru sihăstria artistică. În pictură ești autonom.

Care este cea mai frumoasă parte a acestei meserii?

Că poți să găsești un partener de dialog. Oamenii nu pot explica de ce le place o pictură. Dar te așezi pe aceeași undă. Eu când desenam în tuș într-o singură linie niște siluete, mă amuza că oamenii vedeau lucruri diferite. De regulă desenam cupluri, linii erotice și un amic de-al meu a întors pictura invers la 90 de grade și spune „ăsta e bot de mașină”. Reacțiile au fost diferite, multă lume percepea exact relația în cuplu, erotismul desenului. Unii considerau că trebuie să stea în dormitor pentru că are energie pozitivă. Asta e nemaipomenit, că limbajul picturii este în subconștient.

*Autor: Aina Rozîpalivanov, Școala de Studii Avansate în Jurnalism

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!