Majorarea prețurilor la cartofi în lunile aprilie-mai 2019, ar fi fost o consecință a acțiunilor Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Din cauza reducerii volumului de import pe piața din Republica Moldova s-a creat un deficit de marfă, astfel au crescut prețurile la cartofi. Constatările vin din partea Consiliul Concurențe ca urmare a unei investigații.
Astfel, în cadrul investigației s-a constatat că în perioada aprilie-mai 2019, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a instituit și intensificat controalele fitosanitare la frontiera de stat, în mod selectiv, doar pentru loturile importate din Republica Belarus și discriminator, în privința unor importatori, fapt care a redus considerabil volumul de import.
Urmare a acțiunilor ANSA a fost creat un deficit de marfă pe piață, care a generat majorarea semnificativă a prețurilor de comercializare la cartofi și a condiționat prejudicierea consumatorului final în perioada de referință cu circa 78,8 milioane lei.
La fel, din datele acumulate în cadrul investigației, Consiliul Concurenței relevă că existența intermediarilor între etapele de import și comercializare a produselor către consumatorul final, creează circumstanțe prielnice de majorare semnificativă a prețului de piață.
În consecință a fost constatată încălcarea Legii concurenței de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor prin limitarea drepturilor întreprinderilor de comercializare și stabilirea de condiții discriminatorii pentru activitatea întreprinderilor care nu sunt prevăzute de lege.
Amintim că în lunile aprilie- mai cartofii au ajuns să coste de circa trei ori mai scump decât în aceeași perioadă a anului trecut. În piețele din Chișinău, un kilogram de cartofi costa în jur de 15 lei, iar în magazine prețul acestora sărea la peste 20-25 de lei.
Vezi și aceste știri

Deputații se întrunesc mâine în prima ședință plenară din sesiunea ordinară de primăvară 2023. Prelungirea stării de urgență, pe ordinea de zi

FBI a descins cu percheziții locuința președintelui SUA, Joe Biden. Acțiunile au loc în cadrul dosarului documentelor secrete
