Martor în dosarul asasinării lui Plahotniuc, presat să-și schimbe depozițiile: PCCOCS pornește urmărire penală

Martor în dosarul asasinării lui Plahotniuc, presat să-și schimbe depozițiile: PCCOCS pornește urmărire penală

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță că a pornit urmărire penală în cazul unor presiuni reclamate recent de un martor în dosarul tentativei de asasinat a lui Vlad Plahotniuc. Mai exact, se presupune că un șef din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar fi încercat să determine martorul să-și schimbe depozițiile și să declare că tentativa de asasinat a fost o înscenare.

Urmărirea penală a fost pornită de către PCCOCS la sesizarea Serviciului protecție internă și anticorupție al Ministerului Afacerilor Interne. Aceasta a fost pornită în temeiul bănuielilor rezonabile privind comiterea infracțiunii de determinare la depunerea de declaraţii mincinoase, la formularea de concluzii false, precum și comiterea infracțiunii de amestec în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală.

Anterior, martorul a expedia to scrisoare anonimă presei în care menționa că cel care încearcă nemijlocit să-l influențeze este un factor de decizie al unei unități a Ministerului Afacerilor Interne.

Primele informaţii despre tentativa de omor a lui Vladimir Plahotniuc au apărut pe 7 aprilie 2017. Poliția a venit cu reacție abia a doua zi și a spus că fostul lider PD a fost ţinta unei tentative de omor la comandă în schimbul sumei de 200.000 de dolari, comanditarii fiind doi cetăţeni ai R. Moldova, unul dintre care se afla la Moscova.

Oamenii legii anunţau că, pe acest caz, au fost reţinute opt persoane pe teritoriul R. Moldova şi nouă în Ucraina. În aceeaşi zi, Inspectoratul General al Poliţiei a publicat imagini video cu trei presupuşi organizatori ai tentativei de omor care vorbeau în public, în curtea unor blocuri, despre cum ar urma să aibă loc operaţiunea. Unul dintre ei le descria celorlalţi doi cum arată zona în care trebuia să aibă loc atacul, desenând, cu degetul în nisip, schema amplasării clădirii GBC.

Citește și: Newsmaker: „A fost o înscenare”. Ce spun acuzații în dosarul tentativei de asasinare a lui Plahotniuc

VIDEO. Bărbații care au pus la cale asasinarea liderului democrat, Vlad Plahotniuc, vor petrece ani buni la pușcărie

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Moldovenii au puține șanse să afle de ce anumiți judecători sau procurori au picat evaluarea comisiei pre-vetting. Motivul, explicat de președintele instituției: „E regretabil”

Moldovenii au puține șanse să afle de ce anumiți judecători sau procurori au picat evaluarea comisiei pre-vetting. Motivul, explicat de președintele instituției: „E regretabil”

Cât te costă să îți încarci bateria telefonului mobil pe parcursul unui an

Cât te costă să îți încarci bateria telefonului mobil pe parcursul unui an

Vadim Ceban: Începând cu 4 decembrie, Moldovagaz va achiziționa gaze naturale din două surse

Vadim Ceban: Începând cu 4 decembrie, Moldovagaz va achiziționa gaze naturale din două surse

Advertoriale
Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
    DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
Cele mai populare
  • 1
    România a început exportul de gaze către Republica Moldova prin conducta Iaşi-Ungheni
  • 2
    Energocom a semnat contractul de livrare a energiei electrice cu MGRES pentru decembrie. Spînu: „Cetățenii vor plăti mai puțin”
  • 3
    Peste 40 de mii de gospodării vor primi compensații mai mari. CSE a ajustat criteriile de atribuire a gradului de vulnerabilitate
  • 4
    Igor Dodon, depistat cu o avere nejustificată de peste un milion de lei. Ce riscă fostul președinte (DOC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.