Sunt din sate vecine din Republica Moldova. Ambele femei au crescut în familii foarte religioase una dintre ele fiind fiica preotului din sat. Stia din adolescență că îi plac fetele și chiar a avut discuții cu tatăl său la tema respectivă.

„I-am spus lui tata că îmi plac fetele. Nu mi-a reproșat nimic, dar îmi spunea că trebuie să mă rog, că e păcat. Învățasem că e rușinos, că trebuie să ascund, să lupt cu ceea ce simt. Pe la 20 de ani un tânăr m-a cerut în căsătorie și am mers să-i cer sfatul tatălui meu. Mi-a plăcut ce mi-a spus tata: Te căsătorești doar dacă îl iubești. Dacă te căsătorești de dragul căsătoriei, fără dragoste, atunci mai bine nu te căsători deloc. Mai bine rămâi așa”.

Când și-a întâlnit iubita, deja depășise homofobia internalizată. Câștigase lupta interioară cu sentimentul de vină și nu mai accepta să i se dicteze cum și pe cine trebuie să iubească. Acum știa bine că vrea o relație de durată cu femeia iubită. Iubita ei nu-și putea accepta homosexualitatea. Pentru ea era inadmisibil să se afle că iubește o femeie.

Plecarea a fost unica soluție pentru dragostea lor. Toată lumea știa că sunt prietene bune așa că părea absolut firesc să meargă împreună să câștige niște bani, așa cum făcea toată lumea din jur. Ceea ce a contat mai mult pentru femei a fost, însă, faptul că președintele tarii respective declarase legale căsătoriile între persoane de același sex.

Totuși libertatea rămânea a fi un vis chiar și în Europa. Din cauza veniturilor mici pe care le aveau în primii ani, femeile erau nevoite să împartă aceeași casă cu câteva familii de moldoveni. Dar în comparație cu ceilalți moldoveni, care voiau să revină acasă, femeile așteptau ziua în care nu vor mai fi nevoite să-și ascundă sentimentele între cei patru pereți ai unui dormitor mic dintr-o țară mare și liberă. Așteptarea lor nu a durat prea mult. Curiozitatea vecinilor s-a dovedit a fi mai mare decât eforturile femeilor de a-și ascunde relația.

„Periodic observam că una dintre vecine stătea și asculta la ușa dormitorului nostru, altădată ne-au deschis ușa la miez de noapte, probabil pentru a-și confirma suspiciunile. Nu ne spuneau nimic în față, dar am auzit multe zvonuri prin sat. Am înțeles atunci că ne-am izolat într-un fel de getto. Am zis că trebuie să rupem relația asta cu ai noștri și să ne integrăm în societatea țării în care am venit. Și abia atunci au început a se schimba lucrurile”.

Primele marșuri pentru drepturile LGBT la care au participat au fost Europa. Spune că și acolo sunt homofobi care nu înțeleg de ce e nevoie de marș într-o țară în care cuplurile homosexuale se pot căsători și se bucură de drepturi egale cu cele heterosexuale. Dar asta este problema cu drepturile minorităților, explica ea.

„Au fost obținute cu mare greu, de asta nu putem să ne relaxăm. E suficient să ne relaxăm și să închidem ochii la încălcări mici și drepturile ni se iau peste noapte. Nu știi niciodată cine poate veni la guvernare”.

Acum femeile vin în Moldova din ce în ce mai rar. Când le întreabă cineva când revin acasă, răspund cu mândrie că acolo este casa lor. Toate persoanele pe care le-au cunoscut le-au acceptat relația fără prea multe întrebări. Când au avut, în sfârșit, curajul să recunoască că se iubesc, colegii de serviciu le-au cuprins și le-au spus că și-au dat seama din prima zi. Când a aflat și directorul, un domn de 70 de ani, le-a spus femeilor că el va respecta fiecare familie, pentru că fiecare poate alege persoana alături de care se simte fericit.

„Ne-au spus că trebuie să fim mândre de noi, să fim mândre că ne iubim. Ne-au spus că suntem persoane oneste și putem conta pe sprijinul persoanelor din jurul nostru. Asta ne-a încurajat foarte mult să ne acceptăm relația și să ne căsătorim”.

Femeile s-au căsătorit în anul 2018. La ceremonie au fost martori câțiva prieteni, care au putut confirma că se cunosc cu acest cuplu de mai mulți ani. Rudele nu au știut nimic despre acest eveniment. După mai multe discuții cu rudele, femeile au înțeles că e mai bine să nu se știe.

 „Mă doare foarte mult că rudele nu vor să ne accepte. Mă gândesc cu ce sunt mai buni frații mei că pot merge mândri lângă persoanele dragi, pe care le iubesc. Nu vreau să-mi afișez relația, vreau să nu mai depun atâta efort pentru a o ascunde, atunci când vin în Moldova”.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!