De ce bateria la iPhone 6 Plus ține mai puțin decât cea de la iPhone 6, deși este mult mai mare

De ce bateria la iPhone 6 Plus ține mai puțin decât cea de la iPhone 6, deși este mult mai mare
Foto: mashable.com


Apple a lansat cele două telefoane în septembrie 2014.Atunci când cei de la Apple au lansat iPhone 6 și versiunea phablet, iPhone 6 Plus, consumatorii au reacționat într-un mod incredibil - Apple a înregistrat un profit record pentru orice companie din istorie!

La mai bine de 5 luni distanță a fost publicat raportul despre cum sunt utilizate cele două device-uri și există o diferență imensă în ceea ce privește datele mobile! Raportul celor de la Citrix arată că utilizatorii de iPhone 6 Plus consumă de 2 ori mai multe date mobile decât cei care folosesc iPhone 6!

Multe studii au corelat mărimea ecranului la smartphone cu un angajament mai mare și cei de la Citrix susțin ca iPhone 6 Plus se ridică la nivelul tabletelor, utilizatorii petrecând mai mult timp uitându-se la clipuri video pe telefonul cu ecran mai mare.

Însă nu se oprește studiul numai la datele mobile - ambele telefoane au o camera similara de 8MP, însă doar iPhone 6 Plus are stabilizator al imaginii și asta permite captarea mai multor detalii și fișiere mai mari - o poză în condiții similare făcută cu cele 2 telefoane are aprox 1MB în plus pe iPhone 6 Plus.

Astfel, bateria de la iPhone 6 Plus ține mai puțin decât la iPhone 6 în ciuda faptului că este mai mare - 2915 mAh față de 1810 mAh. O altă explicație este și că utilizatorii de iPhone 6 Plus sunt fanii cei mai înrăiți ai smartphone-urilor, astfel că acest telefon este reprezentativ pentru cei care sunt 'lipiți' de telefon, scrie yoda.ro.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Romanul „Ard pădurile”, de Paula Erizanu, nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde”

Romanul „Ard pădurile”, de Paula Erizanu, nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde”

840 de milioane de euro colectaţi din donaţii pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame din Paris

840 de milioane de euro colectaţi din donaţii pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame din Paris

Maia Sandu de la tribuna ONU: „Republica Moldova este un stat angajat pentru pace”

Maia Sandu de la tribuna ONU: „Republica Moldova este un stat angajat pentru pace”

Advertoriale
MAIB și ASEM au semnat un acord de parteneriat. Iată ce proiecte și evenimente sunt pe lista de colaborare

MAIB și ASEM au semnat un acord de parteneriat. Iată ce proiecte și evenimente sunt pe lista de colaborare

Celebrăm împreună Ziua Cooperării Europene cu un eveniment în aer liber, o cursă de ciclism, dar și proiecții online (VIDEO)

Celebrăm împreună Ziua Cooperării Europene cu un eveniment în aer liber, o cursă de ciclism, dar și proiecții online (VIDEO)

Trei filme dedicate actorului de origine basarabeană Ion Sapdaru şi o retrospectivă Lucian Bratu, la Zilele Filmului Românesc la Chișinău

Trei filme dedicate actorului de origine basarabeană Ion Sapdaru şi o retrospectivă Lucian Bratu, la Zilele Filmului Românesc la Chișinău

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Ministra Sănătății anunță că certificatul COVID-19 ar urma să devină obligatoriu pentru mai multe activități iar școlile vor activa în format fizic
  • 2
    Guvernul a aprobat indexarea venitului lunar minim garantat. De la 1 octombrie acesta va constitui 1.196 lei
  • 3
    „Încet, încet, vine timpul și pentru ANRE”: Veaceslav Ioniță susține că a fost chemat la CNA pentru a fi audiat în cazul ANRE
  • 4
    Mai multe ilegalități, depistate la o carieră de piatră din nordul țării. Au fost sesizate mai multe instituții de stat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.