Procesul de planificare și implementare a investițiilor capitale va fi îmbunătățit. Ministra Finanțelor: „Principiile vor fi foarte riguroase”

Procesul de planificare și implementare a investițiilor capitale va fi îmbunătățit. Ministra Finanțelor: „Principiile vor fi foarte riguroase”

Republica Moldova va îmbunătăți procesul de planificare și implementare a proiectelor de investiții capitale. Reforma va viza ajustarea legislației naționale, dar și perfecționarea mecanismului de valorificare a resurselor pentru investiții. Anunțul a fost făcut de ministra Finanțelor, Natalia Gavrilița, în cadrul unei întrevederi cu un grup de experți ai Fondului Monetar Internațional, care s-a aflat într-o vizită de lucru în țara noastră, în perioada 9-22 octombrie.

Potrivit Nataliei Gavrilița, de investițiile în infrastructură depinde în mod direct dezvoltarea economică a Republicii Moldova.

„Pentru a face investiții durabile în infrastructură trebuie, în primul rând, să avem un sistem eficient de selectare a proiectelor și distribuire a resurselor, bazat pe niște principii foarte riguroase. Banii care merg în investiții trebuie să fie utilizați în mod rațional, astfel ca să contribuie la crearea unei infrastructuri moderne și de calitate. La fel, este important să asigurăm transparența. Oamenii trebuie să știe ce fel de proiecte de infrastructură se vor implementa, ca să poată participa la monitorizarea calității acestora”, a spus Natalia Gavrilița. 

Experții FMI au făcut o evaluare a managementului investițiilor publice din Republica Moldova. La final, aceștia au elaborat un Raport preliminar, care trasează punctele forte și punctele slabe, lacunele existente în sistemul de management a cheltuielilor capitale publice, precum și recomandările de îmbunătățire și perfecționare a sistemului existent.  

Experții FMI au avut ședințe comune cu  autorități publice implicate în procesul de implementare a proiectelor investiționale, inclusiv: Cancelaria de Stat, Curtea de Conturi, Ministerul Economiei și Infrastructurii, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Biroul Național de Statistică, Agenția Proprietății Publice, Administrația de Stat a Drumurilor, Agenția Achiziții Publice, Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor, Consiliul Concurenței, Primăria municipiului Chișinău, S.A. „Moldelectrica”, S.A. „Termoelectrica”.


Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Moldovenii au puține șanse să afle de ce anumiți judecători sau procurori au picat evaluarea comisiei pre-vetting. Motivul, explicat de președintele instituției: „E regretabil”

Moldovenii au puține șanse să afle de ce anumiți judecători sau procurori au picat evaluarea comisiei pre-vetting. Motivul, explicat de președintele instituției: „E regretabil”

Cât te costă să îți încarci bateria telefonului mobil pe parcursul unui an

Cât te costă să îți încarci bateria telefonului mobil pe parcursul unui an

Vadim Ceban: Începând cu 4 decembrie, Moldovagaz va achiziționa gaze naturale din două surse

Vadim Ceban: Începând cu 4 decembrie, Moldovagaz va achiziționa gaze naturale din două surse

Advertoriale
Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
    DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
Cele mai populare
  • 1
    România a început exportul de gaze către Republica Moldova prin conducta Iaşi-Ungheni
  • 2
    Energocom a semnat contractul de livrare a energiei electrice cu MGRES pentru decembrie. Spînu: „Cetățenii vor plăti mai puțin”
  • 3
    Peste 40 de mii de gospodării vor primi compensații mai mari. CSE a ajustat criteriile de atribuire a gradului de vulnerabilitate
  • 4
    Igor Dodon, depistat cu o avere nejustificată de peste un milion de lei. Ce riscă fostul președinte (DOC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.