
S-a lansat Facebook News, dar nu pentru toată lumea. Iată cine va avea acces
Facebook News, secțiunea dedicată pentru știri a rețelei de socializare, este lansată vineri pentru un număr restrâns de utilizatori și jurnaliști, care vor furniza fluxurile de știri. Proiectul a fost anunțat încă din vară în contextul luptei gigantului condus de Mark Zuckerberg cu fenomenul fake news, informează libertatea.ro.
・
Facebook News va fi la început în stadiu „beta”- adică doar pentru test, urmând să fie accesibilă unui număr de aproximativ 200 mii de persoane din SUA. Deocamdată sunt doar 200 de furnizori de conținut din presa mainstream americană.
The New York Times, The Wall Street Journal, The Washington Post, Bloomberg, BuzzFeed, Business Insider și New York Media sunt printre editorii participanți. Neoficial, a fost avansată suma de 3 milioane de dolari pe an pentru plata către publicațiile furnizoare scrie Business Insider.
Dacă, în general, editorii online s-au bucurat de preluarea oficială a știrilor pe Facebook, în secțiunea dedicată, au existat și voci care au criticat inițiativa. Reprezentanții publicațiilor care solicită abonamente digitale cititorilor, respectiv plata unor sume la vizualizarea articolelor, s-au declarat îngrijorați de ideea că oamenii ar citi gratuit acele știri pe Facebook și nu vor mai plăti pentru ele în publicațiile care au furnizat conținutul original.
Publicația New York Times a confirmat participarea la proiect. „Facebook face un prim pas binevenit spre recunoașterea valorii diferențiate a jurnalismului din New York Times”, au precizat reprezentanții The Times într-un comunicat.
„Facebook News ar trebui să realizeze ușor știri de calitate în mediul Facebook și mai ușor de distins de alte forme de conținut. Participarea noastră la acest proiect va promova jurnalismul Times către publicul Facebook, continuând să direcționeze utilizatorii către propriile noastre destinații, să ne sprijine strategia de creștere a abonamentelor digitale și mărirea capacității noastre de a investi în newsroom”.