Noi date în cazul celor 39 de cadavre găsite într-un camion din Marea Britanie: Încă două persoane au fost reținute

Noi date în cazul celor 39 de cadavre găsite într-un camion din Marea Britanie: Încă două persoane au fost reținute

O femeie şi un bărbat au fost reţinuţi în Warrington, nordul Angliei, sub acuzaţiile de trafic de persoane şi omucidere, în cazul celor 39 de cadavre găsite într-un camion din comitatul britanic Essex, relatează Mediafax.

Cei doi suspecţi, ambii în vârstă de 38 de ani, au fost arestaţi vineri sub acuzaţiile de omucidere şi trafic de persoane în oraşul Warrington, din nordul regiunii britanice Anglia, au informat oficiali ai poliţiei din Essex.

Şoferul camionului, cunoscut sub numele de Mo Robinson, rămâne în custodia forţelor de ordine, fiind suspectat de comiterea crimelor. Conform aceleiaşi surse, autopsiile cadavrelor celor 39 de victime au început vineri, după ce acestea au fost transportate din Portul Tilbury către o morgă.

„Identificarea formală (a victimelor, n.red.) va urma ulterior procesului de autopsie şi va fi o parte lungă, dar crucială a investigaţiei noastre. Imaginea se poate schimba în privinţa identificării, şi vom continua să transmitem informaţii actuale, când va fi posibil”, a transmis Poliţia din Essex.

Conform aprecierilor autorităţilor britanice, cele 39 de victime ar fi de naţionalitate chineză. Totuşi, autorităţile de la Beijing au transmis vineri că în acest moment „nu este posibilă” confirmarea naţionalităţii cadavrelor.

Forţele de ordine din comitatul britanic Essex au anunţat miercuri descoperirea a 39 de cadavre umane în interiorul unui container al unui camion aflat în parcul industrial Waterglade din Grays, la ora locală 1:40 dimineața.

Vezi și aceste știri
Se caută un sponsor pentru Partidul Democrat. Pavel Filip: „Trăim din finanțările pe care le avem de la stat”

Se caută un sponsor pentru Partidul Democrat. Pavel Filip: „Trăim din finanțările pe care le avem de la stat”

Fostă ministră a Sănătății, despre situația COVID din Moldova: „Numărul de cazuri, numărul de decese care ni se raportează nu corespund adevărului”

Fostă ministră a Sănătății, despre situația COVID din Moldova: „Numărul de cazuri, numărul de decese care ni se raportează nu corespund adevărului”

Premierul explică de ce nu se deschid localurile de alimentație publică de la 1 iunie: „Medicii au spus că nu se poate”

Premierul explică de ce nu se deschid localurile de alimentație publică de la 1 iunie: „Medicii au spus că nu se poate”

Advertoriale
Relansează-ți afacerea cu Linia de Credit Rapid IMM de la Victoriabank

Relansează-ți afacerea cu Linia de Credit Rapid IMM de la Victoriabank

Suport în valoare de 3.600.000 MDL. Acțiunile Kaufland Moldova pe timp de pandemie (VIDEO)

Suport în valoare de 3.600.000 MDL. Acțiunile Kaufland Moldova pe timp de pandemie (VIDEO)

Banking de la Victoriabank pe timp de stare de urgență. Iată de ce servicii unice puteți beneficia

Banking de la Victoriabank pe timp de stare de urgență. Iată de ce servicii unice puteți beneficia

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Marius Solcan - Business la 23 ani, investitorul din avion, cocktail barul Marlene | NOTA DE PLATĂ (VIDEO)
    Marius Solcan - Business la 23 ani, investitorul din avion, cocktail barul Marlene | NOTA DE PLATĂ (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Vrei să pleci (din partid), dar nu mă, nu mă iei. Cum își justificau transfugii migrările
  • Radu Lazăr - Endava, succesul în carieră, atitudinea față de crize, provocări și oportunități în IT, management | NOTA DE PLATĂ
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Ne uităm peste gard la vecini, sau ce fac alte state în lupta cu COVID-19
  • Ruslan Cojocaru - Viziunea față de crize, educație financiară, Tucano Coffee, Oliva Verde și NOTA lui DE PLATĂ (VIDEO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Oamenii legii, despre incidentul de la Hâncești: „El era încălțat în șlapii surorii și...
  • O fotografie topless a Marilyn Monroe a fost scoasă la licitație
Cele mai populare
  • 1
    Beniamin, copilul dispărut acum două zile, a fost găsit, însă fără suflare
  • 2
    Oamenii legii susțin că Beniamin ar fi căzut singur în veceu: „Inițial am făcut doar examinarea vizuală a curții și a toaletei”
  • 3
    Platon și Stoianoglo, protagoniștii unei secvențe video lansate în public. Ce i-ar spune afaceristul șefului PG despre una dintre firmele implicate în Laundromat (VIDEO)
  • 4
    Renato Usatîi promite o recompensă de 20.000 de euro pentru cel care îl va găsi pe copilul de la Hîncești, dispărut fără urmă
Autentificare
Creează cont