„În momentul de faţă, ţara este distrusă, arbitrarul şi nedreptatea domnesc în Ucraina. Eu cred că a fost un scenariu clasic al unei revoluții colorate. După o provocare a fost alta. A fost lucrul unei propagande din partea mass-mediei. Ceea ce a avut loc a fost exact ceea ce eu mă temeam că se va întâmpla - vărsare de sânge și începerea războiului”, a declarat în cadrul interviului Victor Ianukovici. 

Potrivit fostului președinte al Ucrainei, actuala conducere a venit la putere ilegal. „Doream să exclud vărsările de sânge. Împreună cu puterea și opoziția am pregătit o înțelegere. Am fost de acord pentru alegeri prezidențiale anticipate, pentru reforma constituțională, pe baza căreia să fie alegeri parlamentare și prezidențiale anticipate. Trebuia de implementat și de lăsat poporul să decidă. Ce trebuia mai mult? Ei s-au temut de faptul că poporul va vota negativ împotriva celor de pe Maidan”

Victor Ianukovici a fost președinte al Ucrainei din 2010 până în 2014, când acesta a părăsit țara în urma escaladării situației de pe Maidan. Acesta a fugit în Federația Rusă, în orașul Rostov-pe-Don. Ulterior acesta a fost dat în căutare pe interpol. 

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!