Principalul motiv al căderii guvernelor a fost instabilitatea politică. Dacă guvernele de stânga au supraviețuit mai mult din motivul că permanent au avut în spate un partid care avea cel puțin o majoritate simplă cum a fost în cazul Agrarienilor și PCRM-ului, cele de dreapta nu au rezistat nici măcar un mandat întreg.

Mai mult, forțele de dreapta au fost mai tot timpul divizate, astfel cele două exemple din istorie arată cum nu se poate de format o alianță. În primul caz, în anul 1998 când s-a format ADR, ruptura s-a produs o dată cu demisia surprinzătoare a lui Ciubuc și ulterior cu demiterea Guvernului Sturza. În final după instabilitate politică a fost adus un guvern de compormis, votat de comuniști, creștin democrați și deputați independenți care a guvernat până la Alegerile anticipate din 2001 de unde stânga a venit din nou la putere.

Al doilea exemplu de alianțe este cel al AIE 1 și 2. Astfel situația în prima alianță a fost atât de tensionată încât a doua era la un pas de a nu se mai face. A doua alianță a căzut în urma conflictelor dintre PLDM și PD, dar cei care au avut de pierdut au fost liberalii, care au rămas în general fără fracțiune după ce mai mult de jumătate din deputați l-au părăsit pe liderul acestora, Mihai Ghimpu. Alegerile anticipate au fost evitate în ultimul moment, iar Guvernul Leancă a fost ales in-extremis, cu doar câteva ore înainte de a expira termenul de 3 luni de la demiterea guvernului precedent.

Actualul Guvern este rezultatul „interesant” al unei conjuncturi politice. Guvernul nu are în spate o majoritate parlamentară, nu este tehnocrat și nu este cel puțin sigur de ziua de mâine, asta deoarece în orice moment poate fi votată demisia sa. Totuși, acesta ar putea fi demis destul de greu, dacă ar fi să luăm în calcul animozitățile politice între toate cele 3 formațiuni de opoziție. PSRM este rival cu PCRM pe flancul stâng al electoratului, iar comuniștii nici măcar nu au dorit să stea alături de socialiști, deși conform doctrinelor trebuiau să o facă, așezând între ei fracțiunea PD-ului. Ambele partide au același grad de rivalitate cu PL, care este folosit drept „model de sperietoare” pentru proprii alegători de către partidele de stânga.

Totuși astfel de precedente au existat, când un partid de dreapta, PPCD a votat cel puțin în două rânduri pentru demiterea unui guvern și chiar a dat voturile hotărâtoare pentru alegerea unui președinte de stânga, contra căruia a ieșit foarte mult timp să protesteze. Este cazul demiterii lui Sturza, ulterior negocierea de a vota un nou guvern și în final votul pentru Guvernul Braghiș.

Mai multe detalii vedeți în infograficul de mai jos.