După ce Procuratura Anticorupție a anunțat că a pus sechestru pe conturi bancare și cote părți deținute de Vlad Plahotniuc în capitalul social al unor firme, au ieșit la iveală detalii mai puțin cunoscute până acum. Două firme, ale căror beneficiari finali nu erau confirmați până acum, s-au adeverit a avea legătură directă cu fostul lider al democraților. Astfel, Procuratura Anticorupție anunță că Plahotniuc deținea o cotă parte din capitalul social al companiei „BB-Dializa”, care avea monopolul pe servicii de dializă în țara noastră. Deținător al capitalului social Plahotniuc era și în cazul companiei Bass Systems, o firmă care are la activ licitații de zeci de milioane de lei, câștigate cu diverse instituții de stat. Până acum, se cunoștea doar că ambele companii au drept proprietari firme off-shore din Cipru.
Despre „BB-Dializa” și fostul avocat al lui Filat
BB Dializa implementează, din anul 2014, proiectul de parteneriat public-privat de modernizare a centrelor de dializă existente și de crearea altor noi.
Firma a fost selectată în 2014, de Ministerul Sănătății. Atunci, partener privat s-a ales BB-Hämodialyse Handelsgesellschaft mbH din Germania, o firmă necunoscută, fondată pe 5 octombrie 2013 de avocatul Silvano Pirritano de la biroul Popa și Asociații, cu o lună înainte de anunțarea concursului.
Când a fost semnat parteneriatul public-privat în dializă, avocatul Igor Popa a fost prezentat de ex-ministrul Sănătății, Andrei Usatâi, ca fiind reprezentantul consorţiului BB-Hämodialyse Handelsgesellschaft mbH, scria Sănătate INFO acum patru ani. Ulterior, în octombrie 2015, Igor Popa a apărut în vizorul public în calitate de apărător al ex-premierului Vlad Filat. Atunci, BB-Dializă infirma informațiile precum că în spatele companiei ar sta apropiații lui Vlad Filat.
De menționat că, în 2018, Filat a renunțat la serviciile lui Igor Popa. Anul acesta, Filat îl acuzase pe Popa de faptul că ar fi furat bani care ulterior s-au pus pe seama ex-premierului.
Offshore din Cipru și schimbarea puterii
Între timp, compania germană s-a angajat să construiască sau să modernizeze 12 centre de dializă. La acel moment, firma avea un capital social de 25.000 de euro. Ulterior, în aprilie 2014, compania germană a fondat la Chișinău firma BB-Dializă SRL cu un capital de 5.400 lei.
În vara anului 2017 s-a schimbat și proprietarul nominal al firmei - compania BB-Hamodialyse Limited din Cipru, scrie Mold-Street. La acea etapă nu se știa cine este beneficiarul final al acesteia dar motivul schimbării patronului era optimizarea costurilor.
La final de 2018, graţie unei hotărâri a Guvernului Filip, BB-Dializa a obţinut extinderea de la 12 ani la 25 de ani a perioadei proiectului de parteneriat public-privat (PPP) în domeniul serviciilor de dializă. Nu pe mult timp însă.
În septembrie 2019, odată cu schimbarea puterii de la Chișinău, Ministerul Sănătății a propus retragerea de la BB-Dializă a drepturilor exclusive la serviciile prestate. Autoritățile cereau revenirea la vechea formulă, întrucât în cadrul serviciilor de dializă practic s-a creat „o situaţie de monopol”, iar Guvernul Filip și-a asumat obligaţia de a contracta doar serviciile prestate de această companie.
Despre Bass Systems și milioanele de la stat
Cealaltă firmă, pe capitalul social al căreia au pus sechestru procurorii, în dosarul lui Plahotniuc, este Bass Systems.
Aceasta a fost fondată în 2008. Potrivit Newsmaker, co-fondatorii săi sunt compania cipriotă Assentis Holdings Limited (72%) și Moldovan SP-Com SRL (28%). Fondatorul și proprietarul acesteia din urmă este Onisim Popescu. Reprezentantul companiei cipriote în R. Moldova este Sergiu Talpă.
Potrivit portalului Openmoney.md, din 2008, Bass Systems a câștigat contracte cu statul în valoare de 205,8 milioane de lei. În special, compania s-a angajat în sprijinirea sistemului de informații Asycuda World pentru Serviciul Vamal, din 2016 până în 2018. Valoarea contractului a fost de 52 de milioane de lei. Tot în 2016, Bass Systems a câștigat o licitație pentru automatizarea proceselor de afaceri și a soluțiilor IT pentru Ministerul de Interne. Valoarea acestui contract este de 14,3 milioane de lei.
În 2015, Calea Ferată din Moldova a semnat un contract cu Bass Systems pentru a crea o singură platformă pentru gestionarea tuturor proceselor interne din întreprindere: contabilitate, plăți, vânzări, inclusiv bilete electronice. Contractul a fost semnat de șeful de atunci al Căii Ferate, Vladimir Cebotari, care ulterior a devenit vicepreședinte al Partidului Democrat și Ministru al Justiției. Costul total al contractului a fost de 1,6 milioane dolari. Următorul șef al Căii Ferate, Iurie Topală, a încercat să conteste contractul dezavantajos, dar întreprinderea de stat a fost în continuare obligată să plătească 685 de mii USD (15 milioane lei) pentru software-ul BASS Systems.
În 2018, compania a fost din nou menționată după ce sistemul informațional instalat în spitale a început să pice în mod regulat.
Ultima veste despre Bass Systems a fost dată chiar la începutul lunii octombrie. Compania S&T AG din Austria, specializată în tehnologii informaționale, a achiziționat 51% din Bass Systems. Austriecii ar fi plătit peste 5,7 milioane de euro.
Atunci, deputatul PAS, Dumitru Alaiba, a comentat tranzacția spunând că liderii fostei guvernări „își scot ultimii bani” din țară, dar „o fac cu prea mare ușurință”.
De menționat că, în luna iulie a acestui an, mai multe proprietăți înregistrate pe Finpar Invest SRL, companie de bază în imperiul imobiliar a lui Vladimir Plahotniuc, au fost sechestrate de oamenii legii în cadrul unui dosar pornit pentru spălare de bani, scria RISE Moldova.
RISE Moldova a reușit să identifice câteva dintre proprietățile sechestrate. Printre ele se numără hotelul de lux Nobil și studiourile în care activează posturile TV: Prime, Publika, Canal 2 și Canal 3.
Vezi și aceste știri

Centrul GDM anunță că va depune o plângere la Poliție în urma declarației emise de Mitropolia Moldovei

Un cuplu iranian care s-a filmat dansând în centrul Teheranului în sprijinul protestelor, condamnat la peste 10 ani de închisoare (VIDEO)

R. Moldova, condamnată din nou la CtEDO pe cazul privării ilegale de libertate a omului de afaceri Valentin Eșanu (DOC)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
