Președintele Igor Dodon spune că după alegerile locale va trebui trasă o linie și făcute concluziiile perioadei de alianță dintre PSRM și ACUM. Șeful statului spune că sunt trei aspecte care trebuie clarificate, iar principala problemă ține de comportamentul colegilor de alianță. Mai mult, Dodon spune că nu se va mai așeza la masă cu unii dintre aceștia.
„Am oftat greu. Eu sunt pentru aceea ca să continue majoritatea parlamentară. Dar sunt cel puțin trei elemente de clarificat. Primul ține de comportamentul neadecvat al unor parteneri de coaliție. Nu o să dau nume. Ce oamenii nu văd cine îl face cu ou și oțet pe președinte în fiecare seară? Noi ce am promis am susținut. Dar aici în fiecare zi, tot auzim mesaje că noi o să ne clarificăm cu Dodon și socialiștii după alegeri. Deci, prima problemă a coaliției este comportamentul și trebuie de tras linia după alegeri. O să fie discuții foarte dure. Cu unele personae noi la masa așa nu ne vom mai așeza”, a declarat Dodon în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune.
A doua problemă, în viziunea șefului statului, ține de eficiența unor ministere.
„Eu cred că sunt foarte multe domenii în care avem probleme, în primul rând în domeniul social-economic. Criminalitatea a sporit esențial. Noi avem o susținere pentru dna prim-ministru și o vom susține în continuare, dar noi vom cere resetarea”, a mai adăugat președintele.
Al treilea lucru de care ar depinde continuitatea coaliției de guvernare ține de susținerea inițiativelor socialiștilor. „Guvernul deocamdată nu vrea să le susțină. Ei spun că partenerii externi nu susțin. Dacă pe unul din aceste trei nu vom găsi numitor comun, va fi foarte greu de mers mai departe. Eu voi face tot posibilul să susțin această coaliție, dar în această situație ce trebuie să facă partidul pro-prezidențial. Eu voi face tot posibilul ca această guvernare și Guvernul Maiei Sandu să continue. PSRM nu va susține moțiunea de cenzură a PDM. Trebuie să fie dialog. Noi nu vom face jocul cuiva. Dacă noi vom decide că nu putem merge mai departe, noi vom veni cu inițiativa”, a mai punctat Dodon.
Vezi și aceste știri

Ministerul Muncii promite indemnizații mai mari pentru îngrijirea copilului până la vârsta de doi ani

Rusia: Un depozit de muniție a luat foc în satul Timonovo, la 50 de km de granița cu Ucraina (VIDEO)

Șase luni din 2022: Circa 10.400 de cetățeni străini au vizitat R. Moldova prin intermediul agențiilor de turism
Advertoriale

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual
