„Candidatul de dreapta vede această funcție doar ca posibilitate de a se promova, ca anul viitor să meargă la prezidențiale împotriva candidatului de stânga. Toți înțeleg că după ce au distrus tot într-un minister, încearcă să distrugă tot ce a rămas la Primărie. Este un joc foarte periculos. Oamenii trebuie să înțeleagă acest lucru, să vină la alegeri și să voteze pentru Chișinău, pentru ca să fie profesioniști”, a declarat Igor Dodon la postul de televiziune NTV.
„Ce ține de cei care aleg geopolitic, noi avem coaliție la nivel central. De ce vă temeți? Socialiștii deja sunt cu voi, cei de dreapta. Nu este ușor, dar nu este acea frică. Liderii voștri de dreapta deja s-au înțeles cu socialiștii, nu trebuie să ne temem. Ne-am înțeles practic că în CMC vom merge împreună”, a adăugat președintele.
Imediat însă după această declarație, șeful statului a spus că, după alegeri, „va fi foarte complicat”.
„Mă îngrijorează că această luptă la nivel de Chișinău, deși ne-am înțeles că vom respecta anumite reguli, iar când un candidat se ține de cuvânt, iar când altul atacă și PSRM, și președintele, mi se creează impresia că misiunea acestor candidați e alta: pur și simplu să distrugă această coaliție. Dacă cineva crede că după data de 3 noiembrie totul se va uita, nimic nu se va uita. Nu mă voi așeza la masa discuțiilor cu cei care nu și-au îndeplinit obligațiunile. Pot să fiu convins că după data de 3 totul nu va fi ușor și nu pentru PSRM”, a menționat Igor Dodon.
Amintim că turul doi al alegerilor locale generale va avea loc în duminica de 3 noiembrie. La Chișinău se vor duela socialistul Ion Ceban și candidatul ACUM Andrei Năstase.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.