Achiziţia a fost finalizată acum doi ani, dar parlamentarii americani au cerut în ultimele săptămâni deschiderea unei investigaţii împotriva TikTok, fiind îngrijoraţi că aceasta ar putea cenzura politic conţinutul, precum şi de modul în care sunt stocate datele personale ale utilizatorilor.

TikTok a devenit tot mai populară în rândul adolescenţilor americani într-o perioadă în care tensiunile dintre Statele Unite şi China, legate de comerţ şi transferul de tehnologie, sunt în creştere.

Aproximativ 60% dintre cei 26,5 de milioane de utilizatori activi din SUA ai aplicaţiei chineze au vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani, a anunţat compania în acest an.

Comisia pentru Investiţii Străine în Statele Unite (CFIUS), care evaluează achiziţiile cumpărătorilor străini în funcţie de riscuril de securitate naţională, a început să analizeze preluarea Musical.ly, au spus sursele.

TikTok nu a solicitat aprobarea acestei Comisii atunci când a cumpărat Musical.ly, ceea ce îi permite să o facă acum.

Comisia discută cu TikTok despre măsurile pe care le-ar putea lua pentru a evita vânzarea Musical.ly, dacă va fi nevoie, au arătat sursele. Detaliile discuţiilor şi nici îngrijorările Comisiei nu au putut fi aflate.

În luna octombrie, senatorul Marco Rubio a cerut CFIUS să analizeze achiziţia Musical.ly de către ByteDance. El a menţionat o întrebare legată de motivul pentru care TikTok a difuzat „doar câteva video-uri de la protestele din Hong Kong, care au dominat ştirile internaţionale de luni de zile”.

Mark Zuckerberg, directorul general al Facebook, care concurează cu TikTok în special în cazul utilizatorilor tineri, a criticat la rândul lui aplicaţia, din cauza posibilei cenzuri aplicată conţinutului.

Statele Unite au supravegheat tot mai strict dezvoltatorii de aplicaţii în privinţa modului în care gestionează datele personale, în special dacă unele dintre ele implică personal militar şi de informaţii.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!