Un nou Dubai a fost construit alături de celebra metropolă a Orientului Mijlociu. Este vorba despre un oraș-test în care vor fi folosite toate tehnologiile de protecție a mediului cunoscute în acest moment. A costat 354 de milioane de dolari, iar cine vrea să-și cumpere o vilă acolo va plăti cel puțin un milion de dolari, scrie Digi24.
La 20 de kilometri de Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume, ascuns printre palmieri, prinde contur noul Dubai. Orașul sustenabil, cum a fost botezat acest cartier exclusivist, este un laborator viu, în care dezvoltatorii testează cum poate fi redus consumul de energie și poluarea în zonele urbane.
„Am început prin a orienta toate vilele spre nord. În această parte a lumii, în special în Dubai, vrei să eviți cât mai mult soarele. Prea mult soare crește consumul cu aerul condiționat și implicit costurile. Și, apoi, avem iluminat cu LED-uri. Întregul oraș este iluminat cu LED-uri. Avem panouri solare instalate pe toate acoperișurile. Aduni toate aceste facilități la un loc, reducem factura de energie cu cel puțin 40-50% comparativ cu alte cartiere obișnuite din Dubai”, spune Karim El-Jisr, care este director de dezvoltare al acestui oraș sustenabil.
Cea mai mare provocare pentru Dubai, din cauza climei extrem de uscate, este producția de alimente. Cei din orașul sustenabil au găsit o soluție sub forma unor biodomuri în care temperatura ramâne constantă pe întreaga perioadă a anului, iar pentru irigare este folosită aceeași apa menajeră reciclată.
„Este încercarea noastră de a produce alimente. Am testat diferite ierburi şi diferite temperaturi şi am selectat 40 de plante. Ceea ce vedeţi în biodome, avem praz, pătrunjel, mentă, busuioc, cicoare, spanac, coriandru, roşii cherry, salată”, a povestit Karim El-Jisr.
În orașul sustenabil, mașinile au fost interzise aproape în totalitate. Cei care și-au cumparat un autoturism îl țin într-o parcare amenajată special, la intrarea în cartier, și îl folosesc doar pentru a se deplasa spre alte zone din Dubai. Pot folosi doar bicicletele, carturile electrice și chiar caleștile trase de cai. Scopul final este acela de a fi primul oraș din lume în care emisiile de dioxid de carbon sa fie zero.
„Vrem să fim pregătiţi pentru viitor, clima se schimbă, apar tot mai multe probleme şi toţi avem această responsabilitate de a ne reduce amprenta de carbon”, a menționat Karim El-Jisr.
Cartierul exclusivist are 500 de vile în care pot locui în condiții de lux 3.000 de oameni, un complex de birouri, iar acum se construiesc o moschee, un mall și o școală. Și, pentru că viitorul are un preț, o vilă aici costă un milion de dolari sau peste o sută de mii de dolari pe an, dacă vrei doar să o închiriezi. Chiar și așa, au mai rămas neocupate în jur de 50 de vile din cele 500.
Orașul viitorului va fi gata anul viitor, la timp pentru World Expo, eveniment organizat pentru prima data într-o țară din Orientul Mijlociu.
Vezi și aceste știri

Ambasadorul Federației Ruse, invitat la Ministerul Agriculturii pentru discuții pe marginea sistării importurilor de produse agricole moldovenești

Veste proastă pentru șoferi! De zece ori a fost majorată amenda pentru lipsa asigurării auto

Marea Britanie aprobă un vaccin Moderna care țintește varianta Omicron şi tulpina originală a COVID-19
Advertoriale

Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital
