Chirtoacă și Țîcu s-au insultat în studioul unei televiziuni? „A urmat un picior sau un pumn în spate. Nu am văzut cu ce anume a lovit”

Chirtoacă și Țîcu s-au insultat în studioul unei televiziuni? „A urmat un picior sau un pumn în spate. Nu am văzut cu ce anume a lovit”
Colaj: Agora.md

Liderul PL, Dorin Chirtoacă, a descris pe pagina sa de Facebook o alteracție pe care ar fi avut-o cu Octavian Țîcu în studioul unei televiziuni. Incidentul ar fi avut loc aseară, după încheierea votării pentru cel de-al doilea tur al alegerilor locale generale, și a fost precedat de insulte reciproce, susține Chirtoacă.

UPDATE 11:30 Octavian Țîcu nu ne-a răspuns la apelurile telefonice pentru a confirma incidentul.

Știrea inițială:

„Nu am vrut, inițial, să spun nimic despre aceasta, dar oricum s-ar fi aflat. Prin urmare decât să se afle din altă parte, mai bine să fie știut din prima sursă.

După încheierea emisiunii din această seară de la TVR, am mers, tradițional, și am strâns mâna participanților la emisiune, A. Țăranu și O. Țîcu, precum și moderatorului, Vasile Munteanu, și producătorului, Zînă Cerchez.

Atunci când l-am salutat pe O. Ticu, deși am dat mâna unul cu altul, am văzut că el a întors capul, demonstrativ, în altă parte, moment în care i-am spus: „Mai uită-te în ochii celui cu care dai mâna, domnule Țîcu!”. Replica dumnealui a fost: „Mergi acolo înainte, bulică (de fapt cuvântul era cu literă „p”). I-am replicat: „Ești o jigodie”, și m-am îndreptat spre ieșire”, a scris Chirtoacă pe Facebook.

„A urmat un picior sau un pumn în spate. Nu am văzut cu ce anume a lovit, pentru eram întors cu spatele și mergeam în drumul meu. M-am întors spre el, dar m-am abținut să-i răspund în același mod”, a mai scris liberalul.

Totuși, incidentul nu-l va face pe Chirtoacă să renunța la discuțiile „pentru consolidarea curentului unionist”.

„Chiar și în aceste condiții, PUN și O. Țîcu vor primi o invitație pentru participarea la discuții și negocieri pentru consolidarea curentului unionist, deși cu toții puteți trage niște concluzii, legat de cei care după ce pierd alegeri, pierd dezbateri la emisiuni, sar la bataie și lovesc în spate. Așa a făcut și Ivan Ceban, încă în 2015”, spune președintele PL.

„Până la urmă, dacă este vorba de boxat, se boxează în ring, și față în față, nu pe la spate. Din păcate, acesta este nivelul unora prin Moldova...”, a mai scris Chirtoacă.

Octavian Țîcu nu a comentat deocamdată informația.

Amintim că după primul tur al alegerilor locale generale, Octavian Țîcu a declarat că Partidul Unității Naționale ar dori să facă o coaliție cu Partidul Liberal, însă după ce Dorin Chirtoacă va scăpa de dosarul în care este cercetat pentru corupție, afirmând că suspiciunile de corupție asupra lui Chirtoacă ar putea afecta imaginea unui eventual parteneriat.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Președintele francez și premierul indian promit să colaboreze pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Președintele francez și premierul indian promit să colaboreze pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Bani pentru depășirea crizelor. USAID acordă R. Moldova fonduri adiționale în valoare de 63 de milioane de dolari

Bani pentru depășirea crizelor. USAID acordă R. Moldova fonduri adiționale în valoare de 63 de milioane de dolari

Cinci spitale din țară vor fi dotate cu dispozitive medicale în valoare de 7,2 milioane de euro. Un acord în acest sens a fost semnat de reprezentanții R. Moldova și Japoniei

Cinci spitale din țară vor fi dotate cu dispozitive medicale în valoare de 7,2 milioane de euro. Un acord în acest sens a fost semnat de reprezentanții R. Moldova și Japoniei

Advertoriale
La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Agenția pentru Supraveghere Tehnică a examinat șantierul inundat din Calea Orheiului și a constat că există pericol de a fi afectate construcțiile existente din preajmă
  • 2
    Prețul motorinei mai mare decât cel al benzinei. Cât vor costa mâine carburanții
  • 3
    După ploaie vom juca tenis în galoși? Epopeea polistirenului din subterane, urmată de instalarea unor mese de joc direct în pământ. Ce spune Primăria
  • 4
    Cererea de chemare în judecată depusă de liderul PACE Gheorghe Cavcaliuc împotriva mai multor instituții media, printre care și AGORA a fost scoasă de pe rol. Decizia, emisă de Judecătoria Chișinău (DOC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.