Reguli mai stricte pentru studenții străini care învață la Universitatea de Medicină

Reguli mai stricte pentru studenții străini care învață la Universitatea de Medicină

Studenții străini care își fac studiile la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie "Nicolae Testemițanu" din Republica Moldova vor fi supuși unor reguli mai stricte. Înainte de a fi admiși la studii în instituția de învățământ ei vor fi supuși unor teste antidrog, scrie publika.md. Potrivit sursei citate, testul va fi repetat înaintea fiecărei sesiuni de examene. Studenții care se vor încălca regulamentul vor fi exmatriculați.

Măsurile vor fi luate după ce, săptămâna trecută, oamenii legii au descoperit o grupare de tineri implicată în trafic de droguri. 

Mai mult, regulile vor fi indicate și în contractul de studii, iar părinții studenților nedisciplinați vor primi înștiințări în scris. 

Potrivit datelor SIS, în ultimii 3-4 ani, aproximativ 30 de studenţi străini au fost exilați în țările lor de origine din cauza încălcării legislaţiei Republicii Moldova.

AGORA amintește că săptămâna trecută mai mulți tineri, printre care studenți la Medicină, au fost reținuți pentru trafic de droguri. Potrivit oamenilor legii, aceștia făceau comerț atât în cadrul instituțiilor de învățământ, cât și în apropierea acestora. Mai mult, în urma descinderilor au fost descoperite sume impunătoare de bani, arme albe dar și cagule.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Prețul carburanților începe să se majoreze. Benzina se scumpește cu 15 bani, iar motorina cu 19 bani

Prețul carburanților începe să se majoreze. Benzina se scumpește cu 15 bani, iar motorina cu 19 bani

Consiliul Audiovizualului se adresează la SIS, CNA și CC să verifice dacă Primul în Moldova și Accent TV se află sub controlul Partidului Șor

Consiliul Audiovizualului se adresează la SIS, CNA și CC să verifice dacă Primul în Moldova și Accent TV se află sub controlul Partidului Șor

Despre profesorii din R. Moldova, în cifre: 86% din cadrele didactice sunt femei, iar fiecare al cincilea pedagog are peste 60 de ani (INFOGRAFIC)

Despre profesorii din R. Moldova, în cifre: 86% din cadrele didactice sunt femei, iar fiecare al cincilea pedagog are peste 60 de ani (INFOGRAFIC)

Advertoriale
Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Château Purcari - Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!

Château Purcari - Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Partidul Șor a organizat un flashmob împotriva lui Spînu: Ei cu milioane, dar noi murim de foame (LIVE)
  • 2
    Cu frica de iarnă și lemnele la dos. Cum se pregătesc să întâmpine frigul doi vârstnici din Hîncești (VIDEO)
  • 3
    Avans spectaculos al armatei ucrainene în regiunea Herson. Unele surse afirmă că frontul din zona de nord s-ar fi prăbușit
  • 4
    Negocierile dintre Ucraina și Putin, imposibile: Volodimir Zelenski a semnat decretul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.