Șapte ani de pușcărie pentru hoție. Un bărbat a fost condamnat pentru că a furat mai multe bijuterii din aur

Șapte ani de pușcărie pentru hoție. Un bărbat a fost condamnat pentru că a furat mai multe bijuterii din aur

A sustras dintr-un magazin de bijuterii 21 de lănțișoare din aur în valoare de peste 185.000 lei, iar acum riscă șapte ani la pușcărie. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a obținut condamnarea pe acest caz. Potrivit oamenilor legii, inculpatul cu vârsta de 32 ani a acționat alături de alți  2 membri ai grupului criminal organizat, care au fost condamnați pentru aceste fapte ceva mai devreme.

Astfel, în luna februarie a anului 2016 ei au pătruns într-un  magazin de bijuterii de pe bulevardul Ștefan cel Mare, având măști medicinale pe față și fiind înarmați cu un pistol și un ciocan. După ce au tăbărât, făptașii au amenințat angajații, au spart vitrina și au sustras lănțișoarele din aur.

După comiterea infracțiunii, însă, inculpatul a fugit, dar a fost anunțat în căutare și reținut în iulie 2019.  Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pronunțată la 4 noiembrie 2019, bărbatul a fost găsit vinovat de tâlhărie comisă în cadrul unui grup criminal organizat.

Dat fiind că făptașul a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu instanța de judecată și a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată, acesta a fost condamnat la 7 ani și 6 luni, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Reacția Guvernului, în legătură cu așa-numitele alegeri din stânga Nistrului: „Sunt considerate nule”

Reacția Guvernului, în legătură cu așa-numitele alegeri din stânga Nistrului: „Sunt considerate nule”

Tensiune între Rusia și Occident. Trei avioane franceze au fost interceptate deasupra Mării Negre

Tensiune între Rusia și Occident. Trei avioane franceze au fost interceptate deasupra Mării Negre

Atenție, șoferi. Traficul rutier va fi suspendat pe strada Alexandru Bernardazzi din Chișinău

Atenție, șoferi. Traficul rutier va fi suspendat pe strada Alexandru Bernardazzi din Chișinău

Advertoriale
Cum începem slăbitul sau de ce după sărbători organismul are nevoie de o detoxifiere

Cum începem slăbitul sau de ce după sărbători organismul are nevoie de o detoxifiere

Fii mai aproape de cei dragi cu sistemul de remiteri INTELIEXPRESS de la maib

Fii mai aproape de cei dragi cu sistemul de remiteri INTELIEXPRESS de la maib

„Colțunaș cu halva”. Rețetele lui Dumitru Boicu drept omagiu adus familiei sale, la Artizanii Gustului (VIDEO)

„Colțunaș cu halva”. Rețetele lui Dumitru Boicu drept omagiu adus familiei sale, la Artizanii Gustului (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Percheziții în biroul șefului Direcției generale urmărire penală a CNA, Ghenadie Tanas
  • 2
    SUA s-au înțeles cu Germania să închidă gazoductul Nord Stream 2 dacă Rusia invadează Ucraina (Reuters)
  • 3
    Diaconul Ghenadie Valuța cere o nouă ședință de Judecată bisericească: „Ceea ce e scris, eu n-am făcut, după memoria mea. Trebuie să fii dement să-ți pui în pericol cariera și familia”
  • 4
    Partidul Șor nu va mai primi alocații de la stat în anul 2022
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.