Întrebat direct cu cine ar prefera PDM să se alieze – cu ACUM sau PSRM, Andrian Candu a spus: „Prea departe ne-am dus. Guvernul nu a căzut, alianțele nu s-au destrămat. PDM nu a intrat în nicio negociere”.

„PDM mereu a făcut alianțe cu dreapta, dacă e să ne uităm în istorie”, a adăugat democratul în cadrul unei emisiuni de la Publika TV.

Ulterior, acesta și-a revizuit poziția: „Eu aș ajunge să discut cu cei care ar spune că suntem gata să dăm câte 200 de lei pe lună fiecărui copil până la 18 ani”.

Pe 7 noiembrie, democrații au anunțat că își retrag moțiunea decenzură contra Guvernului Sandu, depusă acum trei săptămâni. Totuși, deputatul Andrian Candu a menționat că PDM va susține orice altă propunere de demitere a actualului Executiv.

Amintim că Guvernul a votat angajarea de răspundere pentru modificarea Legii Procuraturii. Mai exact, prim-ministra Maia Sandu urmează să fie împuternicită să selecteze doi candidați pentru funcția de procuror general și să transmită lista scurtă la Consiliul Superior al Procurorilor. Dacă în termen de trei zile nu se înregistrează o altă moțiune de cenzură în Parlament, proiectul devine lege și intră în vigoare.

Președintele Igor Dodon a spus că nu acceptă decizia Guvernului și că „există riscul ca Guvernul să cadă”. Potrivit lui, pentru ca acest lucru să nu se producă, Guvernul trebuie să-și anuleze votul prin care și-a angajat răspunderea pentru modificările la Legea Procuraturii, iar ministra Justiției, Olesea Stamate, trebuie demisă. Prim-ministra Maia Sandu a spus că nu acceptă aceste solicitări. „Suntem gata să ne asumăm toate costurile, inclusiv căderea Guvernului”, a declarat șefa Executivului.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!