Ambasadorii acreditați în RM au trecut și pe la Guvern. Au discutat cu Maia Sandu

Ambasadorii acreditați în RM au trecut și pe la Guvern. Au discutat cu Maia Sandu
Foto: gov.md


Ambasadorii acreditați în Republica Moldova au trecut, miercuri, și pe la Guvern. Aceștia au discutat cu prim-ministra Maia Sandu. La întrevedere a participat și vicepremierul Andrei Năstase.

Potrivit unui comunicat emis de Guvern, „întâlnirea a avut loc în contextul ultimelor evoluții legate de reforma justiției din țara noastră”.

„În cadrul întrevederii, Maia Sandu a reiterat că obiectivul său de bază este să se asigure că următorul procuror general este independent și integru. A dat asigurări că reforma justiției continuă să fie prioritatea numărul unu a Guvernului și că fără deblocarea situației în acest domeniu nu vor putea fi înregistrate progrese semnificative nici în celelalte domenii de dezvoltare a țării noastre, cum ar fi economic sau social”, se menționează în comunicat.

În aceeași zi, ambasadorii acreditați în țara noastră au trecut și pe la Președinție. „Am reiterat poziția instituției prezidențiale privind susținerea în continuare a Guvernului și a majorității parlamentare cu condiția ca acțiunile unor forțe și persoane politice să nu depășească limitele normelor constituționale. Sunt ferm convins că interesele personale sau de partid sub nici o formă nu pot fi puse mai presus decât interesele naționale ale Republicii Moldova”, a menționat Igor Dodon după întrevedere.

Amintim că Guvernul a votat angajarea de răspundere pentru modificarea Legii Procuraturii. Mai exact, prim-ministra Maia Sandu urmează să fie împuternicită să selecteze doi candidați pentru funcția de procuror general și să transmită lista scurtă la Consiliul Superior al Procurorilor. Dacă în termen de trei zile nu se înregistrează o altă moțiune de cenzură în Parlament, proiectul devine lege și intră în vigoare.

Președintele Igor Dodon a spus că nu acceptă decizia Guvernului și că „există riscul ca Guvernul să cadă”. Potrivit lui, pentru ca acest lucru să nu se producă, Guvernul trebuie să-și anuleze votul prin care și-a angajat răspunderea pentru modificările la Legea Procuraturii, iar ministra Justiției, Olesea Stamate, trebuie demisă. Prim-ministra Maia Sandu a spus că nu acceptă aceste solicitări. „Suntem gata să ne asumăm toate costurile, inclusiv căderea Guvernului”, a declarat șefa Executivului.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
UNESCO: 7,5 % din elevi la nivel mondial sunt afectați de închiderea școlilor din cauza pandemiei

UNESCO: 7,5 % din elevi la nivel mondial sunt afectați de închiderea școlilor din cauza pandemiei

Președinta Maia Sandu merge în SUA: Va participa la Adunarea Generală ONU

Președinta Maia Sandu merge în SUA: Va participa la Adunarea Generală ONU

 Iurie Podarilov, se judecă cu IGP, instituție la care este proaspăt șef. Iată ce solicită

Iurie Podarilov, se judecă cu IGP, instituție la care este proaspăt șef. Iată ce solicită

Advertoriale
Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Au refuzat să lucreze acolo unde au fost repartizați, așa că au fost obligați, de stat, să restituie banii pentru anii învățați. Avocatul Poporului ia apărarea absolvenților Academiei Militare
  • 2
    Testamentul Prințului Philip al Marii Britanii va rămâne sigilat timp de 90 de ani
  • 3
    Vremea se răcește. Meteorologii au emis Cod Galben de îngheț
  • 4
    Ministra Sănătății despre cazul de corupție de la Căușeni: „Aș recomanda spitalului să demită așa cadre medicale”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.