Ce urmează după înregistrarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Sandu

Ce urmează după înregistrarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Sandu
Foto: Agora.md

Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități are la dispoziție 72 de ore pentru a examina moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Sandu, depusă de deputații PSRM. Ulterior, urmează să fie convocată o nouă ședință plenară, unde se va decide dacă pică sau nu Executivul.

Moțiunea de cenzură urmează a fi transmisă, inițial, direcției juridice, care va examina corectitudinea și legalitatea documentului.

Dacă proiectul a fost întocmit conform legii, acesta urmează a fi examinat, în cel mult 72 de ore, de comisia parlamentară juridică, numiri și imunități.

Ulterior, comisia trebuie să propună convocarea Biroului permanent al Parlamentului, unde se va decide data ședinței plenare la care va fi dezbătută moțiunea.

Pentru ca Guvernul Sandu să pice, este necesar votul a 51 de deputați.

Socialiștii au 36 de parlamentari. Amintim că democrații au spus că vor susține moțiunea de cenzură. Fracțiunea PDM numără 30 de deputați.

Pe 8 noiembrie, prim-ministra a venit în fața deputaților pentru a prezenta proiectul de angajare de răspundere a Guvernului pentru modificarea Legii Procuraturii. Imediat după discursului Maiei Sandu, socialiștii au anunțat că înregistrează o moțiune de cenzură împotriva Executivului.

Totul a pornit de la anunțul făcut de ministra Justiției, Olesea Stamate, care a spus că rezultatele concursului realizat de comisia de preselecție a procurorului general vor fi anulate. Și asta pentru că unul dintre membrii comisiei ar fi votat disproporționat. Este vorba de membrul delegat de președinta Parlamentului, socialista Zinaida Greceanîi.

La scurt timp, socialiștii au ieșit în public cu solicitarea de demitere a ministrei Olesea Stamate. Între timp, Guvernul a votat angajarea de răspundere pentru modificarea Legii Procuraturii. Potrivit proiectului, prim-ministrul ar urma să înainteze Consiliului Superior al Procurorilor o listă scurtă cu cel puțin doi candidați pentru funcția de procuror general.

Decizia Executivului a fost criticată imediat de socialiști și de președintele Igor Dodon, care au spus că, dacă Maia Sandu nu își retrage decizia, Guvernul riscă să cadă.

Maia Sandu a declarat însă că este gata să-și asume costurile, „inclusiv căderea Guvernului”.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Un bărbat din Federația Rusă a mers la război pentru a-și găsi fiul dispărut, dar a ajuns prizonier al soldaților din țara sa

Un bărbat din Federația Rusă a mers la război pentru a-și găsi fiul dispărut, dar a ajuns prizonier al soldaților din țara sa

Scurgerile din conductele Nord Stream ar putea avea un impact fără precedent asupra mediului

Scurgerile din conductele Nord Stream ar putea avea un impact fără precedent asupra mediului

Maia Sandu sugerează că victoria Ucrainei ar putea crea premise de rezolvare a conflictului transnistrean

Maia Sandu sugerează că victoria Ucrainei ar putea crea premise de rezolvare a conflictului transnistrean

Advertoriale
Te confrunți cu alergia, iar spray-urile de nas provoacă dependența? Încearcă Euphorbium compositum SN

Te confrunți cu alergia, iar spray-urile de nas provoacă dependența? Încearcă Euphorbium compositum SN

Generația Inteligenței Financiare: Ce sunt creditele și depozitele (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Ce sunt creditele și depozitele (VIDEO)

Negru de Purcari -  în lista celor mai bune vinuri din lume ale anului 2021

Negru de Purcari - în lista celor mai bune vinuri din lume ale anului 2021

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Tarife mai mari pentru energie termică. ANRE a aprobat noile majorări
  • 2
    Scurgerile din gazoductele Nord Stream: UE și NATO susțin că ar fi„acte de sabotaj”, iar Zaharova acuză SUA de „atac terorist”
  • 3
    Mai mulți sportivi profesioniști din Rusia au început să fie mobilizați
  • 4
    În baza listei întocmite de primărie și câte trei metri steri în prima etapă: Cum se întâmplă distribuirea lemnului de foc populației
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.