„Există teren și timp (câteva zile) pentru ca inițiativa anticonstituțională să fie retrasă. Există încă răgaz pentru reflecții din partea conducerii blocului ACUM și pentru înțelegerea faptului că procurorul general nu poate fi subordonat politic, iar coaliția nu trebuie jertfită pe altarul ambițiilor personale”, a scris Igor Dodon pe Facebook.

„Avem de rezolvat multe probleme în țară, nu să ne certăm între noi, fiindcă este și iresponsabil, și imatur, după greutățile și riscurile comune prin care am trecut acum cinci luni. Îndemn toate fracțiunile parlamentare din coaliția de guvernare să demonstreze în această perioadă tensionată calm, chibzuință și luciditate. Să nu dea foc la casă din supărare și furie. Încă se poate ajunge la o înțelegere cumpătată, pentru a ieși din impas, pentru a evita și destrămarea majorității parlamentare, și eventual alegerile anticipate”, a adăugat șeful statului.

Citește și: Ce urmează după înregistrarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Sandu


Pe 8 noiembrie, prim-ministra a venit în fața deputaților pentru a prezenta proiectul de angajare de răspundere a Guvernului pentru modificarea Legii Procuraturii. Imediat după discursului Maiei Sandu, socialiștii au anunțat că înregistrează o moțiune de cenzură împotriva Executivului.

Totul a pornit de la anunțul făcut de ministra Justiției, Olesea Stamate, care a spus că rezultatele concursului realizat de comisia de preselecție a procurorului general vor fi anulate. Și asta pentru că unul dintre membrii comisiei ar fi votat disproporționat. Este vorba de membrul delegat de președinta Parlamentului, socialista Zinaida Greceanîi.

La scurt timp, socialiștii au ieșit în public cu solicitarea de demitere a ministrei Olesea Stamate. Între timp, Guvernul a votat angajarea de răspundere pentru modificarea Legii Procuraturii. Potrivit proiectului, prim-ministrul ar urma să înainteze Consiliului Superior al Procurorilor o listă scurtă cu cel puțin doi candidați pentru funcția de procuror general.

Decizia Executivului a fost criticată imediat de socialiști și de președintele Igor Dodon, care au spus că, dacă Maia Sandu nu își retrage decizia, Guvernul riscă să cadă.

Maia Sandu a declarat însă că este gata să-și asume costurile, „inclusiv căderea Guvernului”.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!